Tort aperitiv cu drob de pui Un aperitiv pentru masa de Pasti traditional, gustos, satios si aspectuos. Noi nu mai mancam miel… Drob de Pasti drob de Paste
Tort aperitiv cu drob de pui
Noi avem în familie nişte mofturoşi, care nu vor miel nici usturoi, nici aia nici ailaltă. Pentru ei (şi pentru alţi pretenţioşi aşişderea 🙂 am pregătit un tort-aperitiv, un drob din organe de pui, copt în formă rotundă.
Ingrediente Tort aperitiv cu drob de pui
• 1 kg ficăţei de pui
• 1 kg pipote+inimi de pui
• 5 legături ceapă verde
• 5 legături pătrunjel verde
• 1 lingură cu vârf busuioc proaspăt
• 1 linguriţă oregano (proaspăt sau uscat)
• 1 linguriţă piper negru
• 1 linguriţă sare
• 6 ouă pentru compoziţie
• 3 ouă pentru glazură
• opţional: 3-4 fire de usturoi verde, 2 legături mărar proaspăt (la care am primit veto şi nu le-am pus 🙂 )
Preparare Tort aperitiv cu drob de pui
Am fiert ficăţeii şi pipotele+inimile de pui în 2 vase separate, pentru că timpul de fierbere diferă. Spuma care s-a format am înlăturat-o cu spumiera, pe măsură ce apărea. După ce s-au fiert organele, le-am scos din apă şi le-am lăsat să se răcească, apoi le-am tăiat în bucăţi cât mai mici, cu un cuţit.
Ceapa verde am spălat-o şi am curăţat-o, am tocat-o mărunt, am călit-o într-o tigaie cu o ceaşcă de ulei. Am pus într-un vas încăpător măruntaiele, ceapa călită, am adăugat pătrunjelul tocat şi cele 6 ouă bătute. Am adăugat busuioc, oregano (tocate mărunt), sare şi piper şi am amestecat bine.
Am tapetat cu hârtie de copt o formă de tort. Am turnat compoziţia, nivelând cu o spatulă. Am introdus la cuptorul încins, la foc moderat, şi am lăsat să se coacă. După o oră, am scos tava şi am turnat deasupra 3 ouă bătute. Am mai lăsat circa 30 minute, până când s-a rumenit glazura de ouă. Am tăiat rece, ca pe un tort.
Comenteaza