Pui Georgia Chicken Georgia reteta usoara cu mozzarela garnitura broccoli ciuperci rosii retete usoare cu pui
Pui Georgia
Ceea ce vă prezint astăzi este o retetă pe care am descoperit-o întâmplător. Tot ce am aflat este că e o retetă sudistă din Statele Unite, extraordinar de gustoasă, care a fost creată şi popularizată de chef Paula Deen, în cadrul show-ului televizat pe care l-a prezentat cu succes timp de mulţi ani. Pieptul de pui, asezonat după gust, prăjit doar atât cât să se rumenească şi să se înfierbânte, învelit apoi cu un strat de mozzarella topită şi garnisit cu ciuperci şi ceapă călite în unt – cam la asta se rezumă, pe scurt, reteta de Pui Georgia. Dacă mai adaug faptul că pregătirea acestui preparat durează mai puţin de 30 de minute şi că gustul e divin, avem reţeta perfectă pentru un dejun gustos, rafinat, uşor şi rapid de preparat. Un meniu la fel de potrivit pentru o zi obişnuită ca şi pentru o ocazie specială.
retete usoare cu pui
De ce a numit această reţetă “Chicken Georgia” / Pui Georgia, pot doar să bănuiesc. Paula Deen este originară din statul Georgia, SUA – aici s-a născut şi a trăit tot timpul, aici şi-a deschis primul restaurant (“The Lady and Sons”) care este în continuare o atracţie pentru turiştii care trec prin Savannah, Georgia. Reţeta mai suferă variaţii, pe ici-pe colo, în funcţie de preferinţele fiecăruia, dar ideea ei de bază s-a transmis neschimbată. Paula Deen foloseşte mult unt (se pare că e o trăsătură a reţetelor din Sudul american, mâncarea cu multe grăsimi). Ea prăjeşte şi carnea în unt, dar eu am ales să prăjesc pieptul de pui în ulei. În general mă feresc să folosesc untul pentru prăjit. Dar ceapa si cupercile le-am sotat în unt şi bine am făcut, pentru ca diferenţa de gust (faţă de sotarea în ulei) este fantastică. De asemenea, am presărat muuultă mozarella peste pieptul de pui prăjit, pentru că, cel puţin în cazul acestui ingredient, mai mult înseamnă întotdeauna mai gustos, nu-i aşa? 🙂 La naiba cu dieta şi caloriile! Mai ales atunci când avem ceva de sărbătorit 🙂
Ingrediente Pui Georgia Chicken Georgia
(pentru 4 portii)
• 4 jumătăţi piept de pui dezosate
• 500 g ciuperci champignons tăiate felii
• 4 fire de ceapă verde tocată
• 2 căţei usturoi tocaţi
• 150 g mozzarella dată pe răzătoare
• 100 g unt
• 3 linguri ulei
• sre, piper după gust (pentru asezonare carne)
• o linguriţă de legume concentrate (opţional, pentru ciuperci)
• câteva bucheţele de broccoli şi câteva roşii cherry pentru decor/garnitură (se pot folosi orice alte legume)
Preparare Pui Georgia chicken georgia
Pieptul de pui, asezonat după preferinţă. (eu am presărat sare si mix de condimente pentru pui*, piper, oregano, busuioc) l-am prăjit în ulei într-o tigaie încinsă, 3-4 minute pe fiecare parte. Când a fost gata, l-am scos pe o farfurie şi am presărat mozzarella din belşug. Mozzarella s-a topit imediat pe pieptul de pui fierbinte.
Untul l-am topit într-o tigaie, am adăugat ceapa verde şi usturoiul, iar după 1-2 minute am adăugat ciupercile. Am asezonat cu o linguriţă de legume concentrate şi piper. şi am ţinut pe foc până când s-a evaporat apa conţinută în ciuperci (dacă se folosesc ciuperci din conservă, acest proces durează mai puţin),
Retete usoare cu pui reteta
Am avut buchete de broccoli congelate, le-am pus în apă clocotită cu un praf de sare şi le-am lăsat câteva minute la foc mic.
Am servit cald, pieptul de pui cu ciupercile alături şi cu legume colorate.
*Mixul de condimente pe care eu îl folosesc întotdeauna pentru carnea de pui conţine: boia dulce, turmeric, chimion, coriandru, pătrunjel, chilli, usturoi, ceapă, fenicul, ghimbir.
Alte retete cu pui le gasiti AICI (link).
Bine ai revenit pe blog! Deci, sarbatorim? 🙂 Am prins oferta la mozzarella si voiam sa fac o salata dar comut pe preparatul acesta delicios. Trebuie sa ies dupa ciuperci. Felicitari pentru poveste si informatia legata de unt. Am retinut-o. Singura temere o am pentru prajirea superficiala la pui, sa nu ramana sange, la copane nu suport defel. Avand insa in vedere ca e piept, e mai bine, poate il feliez in doua totusi (jumatatea). Merci 🙂
Sarbatorim, cum altfel? 🙂 Nici mie nu-mi place carnea ne-"facuta", de niciun fel, o prefer arsa decat in sange. Pieptul de pui il crestez in partea mai groasa, asa se va gati foarte bine. O alta varianta ar fi sa il bati putin. Oricum, pieptul se gateste mult mai repede decat pulpele cu os. Dar asta o stii si tu. Abia astept sa-mi spui ce parere ai despre Chicken Georgia, dupa ce il gusti. Noi ne-am indragostit de preparatul asta. E drept ca ne-a atras si numele lui, care pentru noi are o semnificatie aparte 🙂
ok. vreau sa il fac pt pranz. cred ca am citit la Adi Hadean ca nu e bine sa batem puiul. Poate incurc …o sa caut cand am timp …
Ce bunatate de pui ai preparat aici! Imi place reteta asta, cu siguranta am sa o incerc si eu.
PS: felicitari pentru minunea ta de fata! Te pup!
Multumesc mult, Meri, te pup si eu :-*
Adi Hadean se referea la pieptul de pui servit ca friptura in unele localuri, batut prea tare si fript prea mult, pana devine talpa. Poti sa il bati, putin (asa cum am zis), dar eu i-am facut doar 2-3 crestaturi si a fost perfect. Oricum, pieptul de pui se frige repede si bine, fara efort, asa ca nu ai cum sa dai gres 🙂
Simplu si atat de gustos.Bravo!
Multumesc mult, Dia :X