Despre dreptul de autor, reţete şi creaţii

Problema furtului intelectual nu e nouă, nu e localizată la nivelul României (deşi categoric aici se manifestă mai cronic şi mai intens decât în lumea civilizată) şi cu siguranţă nu va fi limpezită prea curând. Atâta vreme cât există ignoranţă, lipsă de caracter şi mari lacune în educaţie; atâta vreme cât legea nu se cunoaşte sau nu se respectă; atâta vreme cât dreptatea nu e de partea celor păgubiţi, acest flagel va continua nestingherit. Articolul pe care l-am publicat aici mi-a atras oprobriul unor persoane pe care nu le cunoşteam dar care, din motive lesne de bănuit, s-au simţit vizate în mod direct (şi al căror număr nu îmi imaginam că este atât de mare). Acelaşi articol a declanşat manifestări inexplicabile din partea unor persoane care fac parte din lista mea de prieteni şi care mi-am dat seama, cu această ocazie, că nu-mi sunt prieteni, nici pe departe. Nu-i bai. Eu am conştinţa împăcată că nu i-am jignit cu nimic şi ursul merge mai departe.
                     
Aşa cum am povestit în alt articol, nu sunt prima (şi categoric nici ultima) persoană care a fost subiectul unui furt intelectual; la fel de bine cum nu sunt prima (şi sper că nici ultima) persoană care a avut „aroganţa” să deschidă gura, cu privire la acest subiect. Ceea ce nu ştiţi, mulţi dintre voi, aceia care vă ocupaţi cu furtul de conţinut, este faptul că veţi contribui, într-o bună zi, la restricţionarea accesului la internet. Din cauza voastră se discută foarte serios la nivel înalt despre îngrădirea libertăţilor de a zburda pe câmpia www. De asemenea, ceea ce nu ştiţi mulţi dintre voi, ceilalţi – aceia care preferaţi să mirosiţi floricele pe câmpii şi să vă faceţi că nu vedeţi nimic, este faptul că veţi suferi consecinţele furtului intelectual. Dar, noi să fim sănătoşi, pentru că, nu-i aşa, de binele nostru trebuie să se ocupe alţii, pentru că noi nu vrem să ne murdărim mânuşiţele.  Noi ne ocupăm doar cu bârfa pe la colţuri şi pe sub mese, în şoaptă şi cu ochii-n patru să nu ne prindă nimeni.

Pentru că mâine, 26 Aprilie, este Ziua Internaţională a Proprietăţii Intelectuale, public traducerea articolului The Definitive Guide to Recipes and Copyright”– un studiu coerent, documentat şi util care, deşi este scris de un autor din Statele Unite, conţine informaţii valabile oriunde în lume. Am comparat legile privind drepturile de autor din SUA cu cele ale Uniunii Europene şi cu Legea Dreptului de Autor nr. 8/1996. Nu există diferenţe majore între ele, chiar şi exprimările sunt foarte asemănătoare, prin urmare articolul de mai jos se aplică şi în România, la fel de bine ca şi în toată Europa. Sursele pe care le-am consultat eu sunt:
The Copyright Act of 1976 (Legea Dreptului de Autor din SUA) 
Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 1886, semnată până astăzi de 171 de ţări 
The Digital Millenium Copyright Act (1998)  care a fost adoptat şi de Uniunea Europeană prin Directiva 29/2001
The Copyright Directive (Directiva Consiliului European nr. 29 din 2001 privind armonizarea unor aspecte ale drepturilor de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională) 
Legea Dreptului de Autor nr. /1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
1111
 Acestea fiind zise, vă prezint mai jos articolul tradus. Am completat cu unele informaţii pe care le-am considerat relevante şi pe care le-am menţionat sub specificaţia „nt / „Nota traducătorului”

  

Îţi e teamă că cineva iţi va fura reţetele (ori cineva deja a făcut-o)?
Sau te îngrijorezi că tu însuţi ai putea să încalci legea, atunci când postezi o reţetă pe care ai văzut-o în altă parte?
1111
Există multe confuzii pe internet privitoare la ce ai voie să iei – şi ce nu – din reţeta altcuiva. Prin urmare, vă prezint un ghid care să clarifice această problemă – cu avertizarea că, desigur, legile se schimbă în mod constant, aşa încât problema nu va fi niciodată clarificată pe deplin. 
Acest articol va aborda diferitele aspecte legate de protejarea reţetelor, a articolelor de pe bloguri şi a descoperirilor culinare. Articolul de faţă se referă strict la dilema dacă legea dreptului de autor protejează şi reţetele (ne uităm efectiv în lege, nu facem speculaţii) şi trasează paşii concreţi de urmat, pentru ca tu să poţi beneficia de drepturile pe care le ai.

1111 I. Ce este Legea Dreptului de Autor?

Este util ca mai întâi să înţelegem ce este Legea Dreptului de Autor.
De fiecare dată când creezi ceva tangibil, acel ceva este automat şi imediat protejat de Legea Dreptului de Autor. Indiferent că scrii un roman demn de Premiul Pulitzer sau desenezi o prostioară pe spatele unui şerveţel, din acea clipă atât romanul tău cât şi mâzgălitura beneficiază de aceeaşi protecţie legală.
Cu alte cuvinte:
1. Nu contează dacă ceea ce creezi este considerat sau nu „valoros”.
2. Nu este nevoie să îţi înregistrezi creaţia la Oficiul Mărcilor Înregistrate (nt: OSIM în România), pentru a putea beneficia de Legea Dreptului de Autor.
3. Nu este nevoie să ataşezi acel simbol de copyright – ©
Au fost vremuri când înregistrarea la OSIM era o idee bună (de exeplu, dacă intenţionai să intentezi un proces pentru încălcarea dreptului de autor) iar acel mic simbol – © – le atrăgea atenţia unora mai puţin informaţi că nu ar trebui să-ţi copieze munca. Dar acest lucru nu mai este necesar astăzi.
În general, dacă eşti autorul unui bun / al unei  creaţii /al unei opere, acest lucru îţi conferă dreptul de a putea face cópii şi de asemenea iţi dă dreptul să vinzi ori să închiriezi creaţia, să vinzi ori să închiriezi drepturile asupra ei, precum şi drepturile asupra oricărei creaţii derivate din aceasta (este de exemplu motivul pentru care nu există multe adaptări oficiale după „Harry Potter”).
Şi totuşi, nu orice este protejat de Legea Dreptului de Autor…
  1111

II. Un scurt istoric privind reţetele şi dreptul de autor
1111

Cazuri timpurii în America, legate de reţete, sugerează că acestea, într-o anumită măsură, sunt aplicabile Legii Dreptului de Autor (ex. Balford, Clarke & Co. versus Scribner* din anul 1892; sau Fargo Mercantile Co. versus Brechet & Richter, Co.** din anul 1924); dar curând după asta lucrurile s-au schimbat. De fapt, într-un caz ulterior s-a descoperit că nici în aceste cazuri timpurii nu se aplică Legea Dreptului de Autor.
Cel mai autorizat tratat privitor la copyright este cel al lui Melville Nimmer – „Nimmer on Copyright” (10 volume), publicat în 1963 – în care autorul a pus efectiv cruce dreptului de autor în privinţa reţetelor. Analiza făcută de Nimmer, şi care desconsidera total ideea de paternitate în cazul reţetelor,  a influenţat nenumărate cazuri legale în anii care au urmat, şi a devenit sentinţă definitivă: reţetele nu beneficiază de copyright.
Sigur, dacă înaintea lui au existat cazuri în care Curtea a decis altfel,  aceasta nu înseamnă că Nimmer a greşit – de fapt, eu chiar sunt de părere că Nimmer are dreptate. Şi voi explica în cele ce urmează, de ce Nimmer a determinat că reţetele sunt: (1) funcţionale şi deci non-originale şi (2) reprezintă o procedură sau un proces – care sunt termeni ce nu beneficiază de Legea Dreptului de Autor.
Nota traducătorului:
* Balford, Clarke & Co. Versus Scribner, 1892 – este vorba despre un proces dintre două case de editură, în privinţa dreptului de publicare a unei cărţi cu titlul „Manualul practic despre îngrijirea casei” semnat de Marion Harland şi care cuprindea reţete, metode de conservare a cărnii, legumelor şi fructelor, alături de mult material instructiv despre întreţinerea casei şi despre familie.  
** Fargo Mercantile Co. v. Brechet & Richter, Co., 1924 – reclamantul, un producător de nectaruri, a acţionat în judecată o altă companie pentru încălcarea dreptului de autor privind: emblema şi numele reclamantului, aspecte legate de reclamă, reţete – care erau înregistrate la United States Patent Office (echivalent cu OSIM din România). Judecătorul a decis că reţetele beneficiază de dreptul de autor şi i-a dat câştig de cauză reclamantului.
1111

III. Sunt reţetele protejate de Legea Dreptului de Autor?

 1111
În general NU – cu unele excepţii (wow, e uimitor cum Facultatea de Drept te învaţă ca niciodată să nu dai un răspuns tranşant!).
Legea Dreptului de Autor cuprinde o listă cu elemente care sunt protejate (nt: în articolul original este vorba despre The Copyright Act, legea din SUA, dar şi Legea nr.8/1996 din România cuprinde aceleaşi elemente). Reţetele nu se află pe această listă. Şi totuşi, lista nu este exclusivă, ceea ce înseamnă că există şi elemente care nu se află pe listă dar ar putea fi protejate.
Testul general pentru copyright este originalitatea, iar părţile originale şi creative ale unei lucrări trebuie să poată fi separate de aspectele utilitare/funcţionale ale lucrării respective.
Îmbrăcămintea este un exemplu foarte popular. Hainele nu se supun deloc Legii Dreptului de Autor. Însă, imprimeurile da, din moment ce nu au nicio funcţionabilitate (Knitwaves Inc. Versus Lollytogs Ltd, 1995*). Cu alte cuvinte, am dreptul să croiesc bikini, dar nu am voie să-i imprim cu pattern-ul Louis Vuitton. Legiuitorul a decis că hainele au rol funcţional, sunt create pentru utilitatea lor, nu pentru a fi expuse ca obiecte de artă; prin urmare nu se supun Legii Dreptului de Autor, chiar dacă designul lor este unic. Textura însă, imprimeul, aplicaţiile – care nu au rol de utilitate – beneficiază de copyright.
Şi în cazul reţetelor, precum în cel al hainelor, legiuitorul a conchis că acestea sunt funcţionale şi nu le-a inclus în lista care cuprinde obiectele dreptului de autor.
Cel mai elocvent caz în această problemă îl reprezintă Publications International Ltd versus Meredith Corp din 1996. Acest caz are ca subiect o carte de reţete cu iaurt Danone. În 1988, editura Meredith a publicat o carte intitulată „Descoperiţi Danone – 50 de reţete fabuloase cu iaurt”. Meredith a reclamat faptul că Publications International, Ltd (PIL) au copiat multe din reţetele lor din această carte şi le-au tipărit în diferite publicaţi. Deşi retetele publicate de PIL nu erau identice cu cele din cartea editată de Meredith Corp, judecătorul a declarat, cu umor: „Nu trebuie să fii Julia Child sau Jeff Smith ca să-ţi dai seama că reţetele publicate de PIL duc la acelaşi produs finit ca şi cele descrise în cartea „Discover Dannon” (”Descoperiţi Danone”).
Aşadar, au câştigat cei de la Meredith?
Nu. De fapt, Curtea a fost destul de aspră, concluzionând că „reţetele nu conţin nici măcar o urmă de exprimare creativă” care să le confere protecţie de autor.
„Identificarea ingredientelor necesare pentru prepararea fiecărui fel de mâncare este o declaraţie de fapte.”    
Şi, de asemenea:
„Indicaţiile de preparare ale unei reţete aparţin unei categorii de elemente care sunt excluse în mod expres din Legea Dreptului de Autor.”
Cu alte cuvinte, legiuitorul a decis că ingredientele şi modul de preparare nu sunt protejate de Legea Dreptului de Autor, deoarece ele reprezintă „procedură, proces sau sistem” iar noţiunea de copyright nu cuprinde aceste elemente.
Alte situaţii – cum a fost Lambing versus Godiva Chocolatier** din 1998 – au avut acelaşi deznodământ.
 1111Nota traducătorului:
* Knitwaves Inc. Versus Lollytogs Ltd, 1995: în 1990, Knitwaves Inc, un fabricant de tricotaje pentru copii, a lansat o colecţie de pulovere cu tematică de toamnă, constând în aplicaţii cu frunze şi veveriţe. În 1992, un alt fabricant, Lollytogs Ltd, a lansat o colecţie cu pulovere de toamnă, folosind acelaşi design. Judecătorul a decis că Lollytogs Ltd a copiat de la Knitwaves Inc. 
  
** Lambing versus Godiva Chocolatier, 1998: Lambing, un patiser, a acţionat în judecată Godiva Chocolatier (fabricant de ciocolată) pe motiv că i-a copiat reţeta, designul şi elaborarea trufelor de ciocolată pe care ea le crease. Curtea a respins reclamaţia şi a hotărât că: „identificarea ingredientelor necesare pentru prepararea mâncării este o expunere sumară de fapte. Nu există în aceste liste elemente de expresie care să merite protecţie copyright. Astfel, reţetele sunt indicaţii funcţionale pentru obţinerea unui rezultat şi sunt excluse din Legea Dreptului de Autor. Dacă reţeta lui Lambing ar fi fost puţin mai „specifică” şi ar fi indicat ceva de genul „temperatura camerei trebuie să fie exact 72 de grade Fahrenheit (nt: 22 grade Celsius) înainte de topirea ciocolatei pe un anumit tip de blat din marmură spaniolă” – atunci ar fi prezentat un interes protejabil. Însă, simpla şi vaga indicaţie că „trebuie să se folosească ciocolată de calitate” nu poate fi luată în considerare pentru copyright.
11111111

IV. Când este o reţetă protejată de Legea Dreptului de Autor?

1111
Registrul Drepturilor de Autor precizează: „Legea dreptului de autor nu protejează reţetele care constau numai dintr-o înşiruire de ingrediente. Protecţia se poate exercita asupra expresiilor literare substanţiale (cum ar fi o descriere, explicaţii, ilustraţii care acompaniază o reţetă ori o formulă) sau asupra unor combinaţii/grupări de reţete (cum ar fi cele dintr-o carte de bucate).”
Deşi toată lumea citează această precizare ca şi cum ar fi un articol de lege, nu este totuşi un argument legal suprem (aşa cum nici Wikipedia nu e). Această precizare nu este nici literă de lege, nici foarte clară, dar are un sens, dacă ne gândim la cazul cu iaurtul Danone despre care am amintit mai sus.
De fapt, instanţa a hotărât că nu există o regulă generală după care să se poată stabili cu certitudine care reţete intră sub incidenţa Legii Dreptului de Autor şi care nu. În anumite cazuri, părţi ale unei reţete pot beneficia de protecţie legală, dacă în conţinutul lor există ‚ „o elaborare expresivă”. Cu alte cuvinte, o reţetă poate fi protejată de Legea Dreptului de Autor dacă este povestită în mod creativ, cum ar fi o poveste despre cum a fost creată reţeta, sugestii despre cum se face ca produsul finit să arate mai bine sau chiar sugestii despre ce vin se asortează preparatului.
Practic, orice care constituie mai mult decât o înşiruire de ingrediente şi de instrucţiuni, poate beneficia de protecţia Legii Dreptului de Autor.
 1111

V. Poţi să copiezi reţetele oricui şi să pretinzi că sunt ale tale? Că doar legea nu le protejează, nu-i aşa?

  1111
Cu siguranţă poţi să încerci, dacă vrei să fii desfiinţat de comunităţile web, de bucătari şi de bloggeri!
Doar pentru că ceva nu e protejat de lege în mod expres, nu înseamnă că poţi să furi acel ceva. Comunitatea culinară a funcţionat mereu pe principiul „împărtăşeşte şi dăruieşte” („sharing and caring”) şi acesta este probabil motivul pentru care mulţi Chefi consideră că dreptul de autor în cazul reţetelor nu ar funcţiona. La urma-urmei, nu se mai ştie cine a făcut prima oară plăcinta cu mere.
1111

VI. Deci, ce înseamnă asta pentru bucătari şi bloggeri?
1111

Ca bucătar, e confortabil să ştii că orice reţetă ai găti, nu încalci drepturile nimănui – deşi în cazul în care lucrezi într-un restaurant se schimbă treaba.
Ca blogger culinar, nu vei fi acuzat de nicio lege a dreptului de autor dacă vei copia o reţetă de la altcineva, atâta vreme cât ceea ce copiezi nu depăşeşte lista de ingrediente şi indicaţiile generale. E logic aşa – în câte feluri poţi să spui „2 linguriţe de sare” sau „preîncălzeşte cuptorul la 200ºC”?
Cu toate acestea, orice alt text adăugat (cum ar fi explicaţia despre ce este făina de cocos sau afirmaţia că „ador ciocolata, aşa încât întotdeauna adaug mai multe chipsuri de ciocolată în fursecuri”) poate beneficia de dreptul de autor. Dacă ai de gând să copiezi o reţetă, nu copia şi aceste detalii, rezumă-te la ingrediente şi instrucţiunile grosso modo, iar în rest adaugă-ţi propriile cuvinte. 
Este definitiv şi irevocabil interzis să copiezi fotografii şi ilustraţii care acompaniază o reţetă. Au fost destule cazuri de încălcare a proprietăţii intelectuale privind fotografiile, în care s-au plătit mii de dolari pentru utilizarea ilegală a unei singure fotografii! Voi pune o secţiune despre locurile unde puteţi găsi poze gratis, pe care să le puteţi folosi în postările voastre sau chiar în broşurile de prezentare a afacerii, fără să încălcaţi drepturile de autor ale nimănui.
1111

VII. Este etic să foloseşti reţetele altora?
1111

Nu ştiu să vă spun exact ce e corect şi ce e greşit, dar ce ştiu şi vă pot spune este: „atribuire, atribuire, atribuire!”
 Cei mai mulţi Chefi se bucură să vadă că oamenii prepară după reţetele lor, dar nu suportă când văd că cineva îşi asumă meritele pentru acele creaţii! Prin urmare, dacă vii cu o reţetă după ce te-ai inspirat din reţeta altcuiva, atunci acordă-i credit şi pune şi un link, dacă se poate!
Food BlogAlliance oferă un ghid clar care cuprinde reguli sociale pe care să le urmeze bucătarii, scriitorii şi bloggeri care activează în sectorul reţetelor.
1111

1111

VIII. Cum să afli dacă cineva ţi-a copiat reţeta

1111
Lăsând deoparte toate aspectele legale, e normal să îţi doreşti ca măcar să ştii dacă cineva îţi foloseşte reţetele.
Pentru textul reţetei (ingrediente şi indicaţii), cel mai simplu mod este să îl consulţi pe Dl. Google. alegi o frază distinctivă din reţeta ta, o pui între ghilimele şi o cauţi pe Google. 
 
Nt: De exemplu, reţeta mea „Entremet cupolă cu kiwi şi citrice” conţine fraza următoare: „Mousse de kiwi, cu un miez din jeleu de portocale, aşezat pe o foaie de ruladă cu aromă de lămâie şi îmbrăcat în glazură lucioasă – acesta este desertul imaginat de mine”, Dl. Google nu va găsi această frază decât într-un singur loc: în reţeta mea, de pe blogul meu.
1111

1111
Pentru fotografii, foloseşte Google Image Search (căutare cu Google Imagini). Dacă ai imaginea salvată în computer, o tragi pur şi simplu în caseta de căutare din Google Imagini. Poţi să introduci şi URL-ul imaginii respective în căsuţa de căutare. O altă cale simplă este sa intri în blogul tău, să dai clic de dreapta pe imagine şi alegi „Search Google for this image”. În acest fel, Google va căuta prin tot internetul imaginea ta să vadă dacă altcineva a folosit-o. El va căuta de asemenea imagini similare, astfel că poţi să afli dacă cineva a modificat poza ta şi apoi a postat-o.
Există şi alte metode de a afla dacă ai fost furat sau plagiat:
www.copyscape.com (introduci URL-ul blogului tău şi ei îţi verifică tot conţinutul);
www.copygator.com (caută conţinut în RSS feed);
www.plagiarism-detect.com (încarci textul iar ei caută copiile);
www.en.mention.net (seamănă cu Google Alerts, dar lucrează mult mai bine – pur şi simplu te anunţă ori de câte ori numele blogului tău sau orice alt nume pe care vrei să îl verifici, este menţionat pe undeva).
1111
  

IX. Ce poţi să faci, atunci când cineva îţi fură o imagine sau o reţetă?
1111

Sunt câţiva paşi pe care poţi să îi urmezi:
1. Dacă tu consideri că cineva îţi încalcă drepturile de autor (mai ales dacă îţi fură pozele) îi poţi trimite un email cu rugămintea să retragă ceea ce ţi-a furat (imagine, reţetă etc.). Adesea, acea persoană nu ştia că era greşit ceea ce făcuse şiu chiar dacă ştia, de obicei retrage elementul respectiv, dacă o rogi. Acesta este de regulă primul pas, care adesea rezolvă problema rapid şi ieftin, fără consum de timp, efort şi bani (nt: sigur, asta e valabil în ţările civilizate, nu şi în România, unde te mai şi înjură dacă ai tupeul să-i atragi atenţia că te-a furat).
2. Poţi să raportezi la Google încălcarea dreptului de autor.  Google nu poate să oblige pe cineva să retragă materialul furat, dar poate să elimine acel material (şi poate chiar întregul blog/site) din rezultatele căutării. Acest proces este mai eficient în cazul imaginilor, decât în cazul textului.
3. Poţi să trimiţi o plângere la compania care găzduieşte blogul respectiv. Firma de hosting este cea care menţine acel blog pe internet. Pentru a afla care este acea firmă de hosting, intri pe www.whoishostingthis.comşi  introduci URL-ul blogului respectiv. Nu funcţionează pentru toate bloguirle, dar funcţionează pentru majoritatea. Apoi cauţi pe Google numele acelei companii de hosting, la care alături „copyright complaint”. De exemplu, HostGator este una dintre cele mai populare companii de hosting şi acest link vă duce direct în pagina lor de reclamaţii.
4. Dacă niciuna dintre variantele de mai sus nu funcţionează, şi aveţi convingerea că materialul care vă aparţine trebuie să fie retras de pe acel blog/site, atunci probabil va fi nevoie să le trimiteţi o scrisoare de încetare (ori să angajaţi un avocat care să se ocupe de asta). Aici găsiţi un website care oferă un model de astfel de scrisoare.
5. Dacă nici scrisoarea ultimatum nu are efect, sau dacă vi se răspunde cu nonşalanţă că au dreptul să se folosească de munca voastră, atunci problema s-ar putea să explodeze într-o dispută legală de amploare care se poate finaliza cu o notă de plată consistentă pentru cei care au furat.
Este, de bună seamă, o idee bună să vă consultaţi cu un avocat, care să vă ajute şi să vă prezinte opţiunile. O simplă consultaţie nu costă foarte mult, dar există şi forumuri unde se pot adresa întrebări la care un consultant legal răspunde gratuit. 
 
Nota traducătorului: În România sunt puţine astfel de forumuri, şi mai puţini specialişti în drepturi de autor – acesta este probabil şi motivul pentru care în România se fură mai rău decât în toate celelalte state la un loc – dar să nu ne pierdem speranţa, forumuri avem şi avocaţii specializaţi pe drepturi de autor încep să apară.
 1111

X. Este nevoie să ne afişăm simbolul copyright © pe blog/site?

Multe situri au acest simbol la vedere, dar el nu este necesar. Orice material original, creativ, beneficiază de protecţie legală din momentul producerii lui. Nu este nevoie să fie înregistrat la Oficiul de Invenţii şi Mărci (OSIM), nu este nevoie să fie marcat cu simbolul ©.
Şi atunci, de ce oamenii continuă să afişeze acest simbol? E un vestigiu de pe vremea când, pentru a putea avea pretenţii asupra unei creaţii, trebuia musai să o înregistrezi.
Nt: Sigur, acest lucru este valabil în ţările evoluate, în care oamenii au o educaţie şi o concepţie de viaţă bazate pe bun simţ şi respectarea muncii altora. În România, adică acolo unde semnul de circulaţie imens, strident, pus în cea mai bună poziţie vizuală, este ignorat cu desăvârşire – în România, zic, aceste reguli de bun simţ nu funcţionează. În România, unde marcajele pietonale şi cele pentru persoanele cu handicap sunt nu numai ignorate, ci şi luate în bătaie de joc – în România, zic, trebuie să le pui mare cât capul lor semnul copyright – şi tot nu-l văd. Este util însă, pentru noi cel puţin, să punem acest simbol la vedere, în acest fel le reamintim celor – să le spunem – „neinformaţi”, că nu trebuie să ne copieze creaţiile.
1111

XI. Dar dacă vrei ca oamenii să-ţi copieze munca?
1111

Deşi pare ciudat, există motive pentru care cineva ar fi de acord să i se utilizeze munca de către alţii. Iată, Facebook este un exemplu: e gratuit, inclusiv pentru scopuri comerciale, la fel şi Yahoo!, Pinterest, Youtube, Instagram, Flickr etc.
1111

 XII. Ar trebui oare ca legea Dreptului de Autor să protejeze reţetele?
1111

Această chestiune se dezbate încontinuu de mulţi ani. Personal, consider că legea e corectă aşa cum este acum, în principal din cauză că este mult prea dificil să identifici sursa originală a multor reţete de bază. Cine mai ştie cine a făcut prima oară pâine? Sau plăcintă? Sau cozonac? 
 1111
 
 
 
 
Rating: 0