drepturile de autor copyright furt intelectual furtul intelectual
drepturile de autor
În anul 2005, o campanie publică lansată sub egida Ministerului Culturii a folosit fără temei legal o piesă muzicală de succes a artistului Florin Chilian. Cred că toată lumea ştie povestea – sau, cel puţin versiunea oficială, aceea de faţadă, aceea răspândită de mass-media aservită politic şi de postacii plătiţi. Florin Chilian a protestat. Îmi amintesc perfect ce reacţii a stârnit. Cum a fost batjocorit, insultat, arătat cu degetul. Cum a fost terfelit pe la toate emisiunile de scandal şi pe la toate fiţuicile colorate. Campania Ministerului Culturii era una de tip social, nu avea scop lucrativ. Cum adică, a îndrăznit Florin Chilian să ridice pretenţii? Melodia lui era folosită pentru un scop nobil, altruist, nu era un scop comercial; nu a câştigat nimeni bani din asta, cum să primească bani Chilian?… Cum, nu voia bani? Dar atunci ce mama naibii voia? A, să fie retrasă melodia lui? Păi de ce? Fiindcă nu i s-a cerut acordul? Asta-i bună! Păi era pe internet, asta înseamnă că se poate folosi oricine de ea. Cum adică? De ce să-i ceară voie? Ba, a fost întrebat dacă e de acord să i se folosească melodia în campanie şi a spus că da. E drept, a cerut un document redactat şi semnat de ambele părţi, dar noi suntem Ministerul Culturii, de ce să redactăm contracte? La ce-i trebuia lui contract? Pentru portofoliu? E, lasă că nu are nevoie!
drepturile de autor
În realitate, cei care s-au ocupat de campania respectivă au încasat 9 milioane de euro, dintre care vreo 7 i-au primit cei care au declarat în acte că ei au creat melodia. Şase ani de zile s-a luptat Chilian cu morile de vânt. Şase ani în care a avut mult de suferit ca artist. Îmi aduc aminte că dintr-odată nu am mai auzit despre el, decât lucruri urâte. S-au apucat să-i dezgroape trecutul, care a fost unul destul de tumultuos, e drept, dar nu avea absolut nici urmă de legătură cu problema în cauză. S-au amplificat şi inventat scandaluri – cel cu fosta lui logodnică e unul dintre ele – şi, până în ultima clipă, cea a sentinţei definitive şi irevocabile, care i-a dat dreptate lui Chilian, acest om a fost pur şi simplu linşat mediatic. Probabil că unul mai firav ar fi cedat psihic. Florin însă, care trecuse prin multe în viaţa lui, a rămas pe metereze până la final. Prima decizie nu i-a fost favorabilă, dar a făcut recurs. În final, instanţa a decis irevocabil că Ministerul Culturii i-a furat melodia lui Florin Chilian şi a obligat instituţia la plata sumei de 10.000 de euro despăgubiri. Adică, ei şi-au luat 7 milioane şi creatorul adevărat a primit 0,0014%. Aşa e în România, ţara în care se fură orice, de oriunde. Ţara în care se fură şine de cale ferată şi cabluri de telegraf; ţara în care se fură de la gura copiilor şi din tratamentele bolnavilor; ţara în care, indiferent unde lucrezi, e imposibil să nu găseşti ceva de furat: o coală de hârtie, un pix, un fir de aţă – trebuie musai să furi ceva, altfel „te râde lumea”. Cineva apropiat îmi povestea într-o zi că a primit reproşuri de la propriul lui tată: „Cum, adică, tu chiar nu ai ce să furi de la locul de muncă? Uite ăla, care e coleg cu tine, câte lucruri a adus acasă şi cum s-a ajuns!” Sărim ca arşi când suntem numiţi ”ţiganii Europei” dar această sintagmă are conotaţii mult prea adânci, ca să scăpăm de ea în viitorul secol.
drepturile de autor
Revenind la cazul lui Florin Chilian, avocaţii artistului au declarat că, ” prin soluţia pronunţata, instanţa a tras un semnal de alarmă asupra încalcării prevederilor Legii Drepturilor de Autor şi a drepturilor conexe de către însuşi ministerul care ar trebui să protejeze aceste drepturi şi să încurajeze activitatea de creaţie intelectuală”.
L-am admirat pe Florin Chilian atunci, am considerat că era îndreptăţit să lupte pentru drepturile lui. Am zis că e nebun, dar l-am admirat pentru curaj. Pentru încăpăţânarea aia de artist, care e conştient de valoarea creaţiei sale şi nu vrea să o lase să fie “târfa oricui”. Pe vremea aceea eu nu existam. Nu scrisesem cărţi, nu primisem premii literare, nu fusesem citată în studii lingvistice şi nici nu visam să-mi fac blog. Nu eram “arogantă” şi nu mă credeam în stare să creez lucruri interesante. Pe vremea aceea eu îmi dădeam examenul de medic specialist şi nu mă interesa altceva decât să-mi văd de carieră şi de familie. Dar, ca om care nu s-a priceput să fure, nici în şcoală, nici la locul de muncă şi nici altundeva, l-am înţeles pe Florin Chilian şi am sperat să nu fie el singurul “nebun” care să-şi strige drepturile.
drepturile de autor
Eu nu am talentul lui Florin Chilian, dar nu pot să nu observ că am avut parte de un lişaj comparabil, chiar dacă la o scară mult mai mică. Eu am fost “linşată” pe un grup no-name, de către nişte persoane care sunt nişte “nimeni”, infinit mai prejos decât cei din Ministerul Culturii. Pe un grup cu mii de membri, în care se practică în mod curent plagiatul şi furtul de orice – de idei, de reţete, de poezii, de texte. Repet, eu nu am talentul lui Florin Chilian, dar ca om care a creat ceva în viaţa lui, oricât de mărunt, mă consider îndreptăţită să trag un semnal de alarmă. Am mai spus-o şi o repet: oamenii creativi, originali, inteligenţi şi cu talent, nu îşi cunosc drepturile. Altfel cum se explică faptul că, atunci când îşi găsesc creaţiile furate, se lasă atât de uşor reduşi la tăcere de plagiatorii şi de hoţii obraznici? Ştiţi bine la ce mă refer, voi cei care aţi avut de suferit într-o formă sau alta din cauza furtului. Nu vă cer să vă manifestaţi susţinerea. Nu mă cunoaşteţi, dar vă garantez că nu am nevoie de susţinere. Nu sunt slabă de înger şi nici atât de sensibilă ca să îmi tai venele fiindcă m-a jignit o “nimeni în drum”. Nu există om pe lumea asta care să nu fie bârfit, insultat, desconsiderat într-un fel sau altul. Cine nu cunoaşte acest adevăr, înseamnă că a trăit sub pământ. La fel de bine cum nu s-a inventat încă insulta care să mă facă să tac. Repet, nu am nevoie de susţinere făţişă. Oameni buni, nu vă cer decât să vă cunoaşteţi valoarea şi să nu vă mai lăsaţi călcaţi în picioare de hoţi şi plagiatori!
drepturile de autor
Revenind la problema reţetelor, am găsit un articol interesant şi cuprinzător, pe care l-am tradus şi îl voi publica. Vreau să lămurim odată aspectul legat de drepturile de autor asupra reţetelor. Să ii avertizez pe plagiatori că nu orice se poate copia. Să îi informez pe bloggerii de bună credinţă că au drepturi. Şi să le arăt cum pot să uzeze de drepturile pe care le au. Eu cred că tăcerea şi bunul simţ ale creatorilor le-au folosit celor care fură. Eu cred că teama de scandal i-a oprit pe mulţi să atragă atenţia asupra drepturilor lor încălcate. Şi mai cred, aşa cum am mai spus, că bunul simţ e valabil numai acolo unde există informaţie genetică pentru aşa ceva. Altminteri, şoriciul e gros tare; şi nu simte decât dacă îl tratezi cu perie de sârmă. Sau glaspapir.
Simona iti urez multa bafta in demersul tau! Te admir pentru darzenia cu care iti aperi drepturile, mai ales ca in ziua de azi esti foarte repede redus la tacere atunci cand indraznesti sa deschizi gura.
Eu am trecut de cateva ori prin chestia asta, inclusiv excluderea nedreapta din grupuri, dar tot m-am luptat pentru ce era al meu. Pana acum am reusit sa rezolv furtisagurile (cele gasite de mine, ca or mai fi si altele) si ma consider norocoasa. Sunt constienta ca ma expun cu buna stiinta furtului, refuz cu incapatanare sa protejez blogul prin scripturi care impiedica copierea textului, nu modific pozele pentru a nu putea fi furate si inca mai sper ca bunul simt nu a disparut de tot.
Imi spunea cineva la un moment dat " Daca nu vrei sa ti se fure textele si pozele, atunci nu le mai publica pe net!". Nu am considerat-o o solutie 😀
Mulţumesc mult, Cristina :-f :X În fiecare zi mai aflu de câte cineva care a avut de suferit din cauza furtului intelectual şi îmi pare rău, dar pe de altă parte nu mă surprinde, pentru că, aşa cum mulţi dintre noi ştim, în România furtul a ajuns la rang de virtute. Să publici pe internet face parte din categoria “sharing and caring” dar prea puţini sunt capabili să priceapă acest concept. E exact ca în 1990, imediat după răsturnarea regimului communist, când ţările vest-europene au trimit tiruri de ajutoare pentru români (îmbrăcăminte, medicamente, jucării, alimente) – care nu au ajuns acolo unde fuseseră trimise, pentru că nşte şmecheri şi-au deschis magazine ca să le vândă. Cam aşa se întâmplă: altruismul unora e vaca de muls a altora. Şi, da, din păcate, cei care încearcă să protesteze sunt reduşi repede la tăcere, cu un bocanc pe grumaz şi cu găleţi de injurii trântite în faţă. Numai că, există nişte excepţii – unii mai căpoşi din fire, care nu se lasă cu una-cu două 🙂 Unii cu gura mai mare, aşa, mai “aroganţi” şi mai arţăgoşi 🙂