Poveste din cartierul de Sud-Est (sceneta)

Oraş de provincie, primăvara, în prezent. Livingul unei familii din clasa de mijloc: un apartament într-un bloc de cartier muncitoresc.

El – Grigore: şofer de taxi scund, slab, cu mustaţă, pasionat de politică, ştiri şi fotbal; frustrat de faptul că se consideră sărac, deşi câştigă destul de bine (mai ales în weekend, când „pescuieşte” câte un client băut pe care-l jumuleşte de bani); îndatorat la bănci ca să-şi ţină băiatul în facultate.

Ea – Lilica: grasă, de o cochetărie vulgară, părul vopsit blond (ultima oară în urmă cu 6 luni), neîngrijit, soios şi nepieptănat; obsedată de decolteuri adânci şi de gablonţuri;   vânzătoare  la   magazinul   alimentar   din   cartier; frustrată din cauza convingerii că, dacă ar fi avut studii superioare sau măcar dacă ar fi nimerit un bărbat mai de soi, ar fi fost o „cucoană” cu maşină străină la scară, casă într-un cartier rezidenţial şi proprietara magazinului la care acum e angajată.

Fiul – Orlando: „odorul mamei” – un terchea-berchea, student la drept în anul II (deşi a început studiile la facultate în urmă cu 4 ani), ii plac banii dar nu-i place munca; tot timpul foarte bine „cosmetizat”, face pe stripper-ul în barul de noapte al unui prieten şi e amantul unei femei de vreo 50 de ani, bogate şi nimfomane. Bineînţeles că părinţii nu ştiu.

Grigore la masă, cu o sticlă de bere în faţă, citeşte ziarul. Din când în când, îşi priveşte pe furiş nevasta, care se preumblă prin faţa lui, în capot, şi oftează, apoi se scufundă în „lecturarea” ziarului – mai precis, în studierea „fetei de la pagina 5”. Lilica e îngândurată. Are ceva pe suflet şi nu îndrăzneşte să spună. Prin urmare, se descarcă fâţâindu-se de colo-colo, trântind uşile şi obiectele pe care se preface că le aşează la locul lor. Intră Orlando: ferchezuit, părul îmbibat cu gel, parfumat ca o cocotă.

Orlando: Tată, dă-mi şi mie nişte bani.

Grigore (fără să ridice nasul din ziar): Pen’ ce?

Orlando: Păi… ca să-mi scot prietena în oraş.

Grigore: Mi se pare mie, sau ai mai scos-o şi acu’ câteva zile?

Orlando (doct): Acu’ câteva zile a fost săptămâna trecută.

Grigore: Păi da. Eu ce-am spus?

Pauză. Orlando aşteaptă răspunsul tatălui. Grigore îşi vede mai departe de cititul ziarului.

Orlando (uşor iritat): Deci?

Grigore: Deci ce?

Orlando: Îmi dai?

Grigore: Ce?

Orlando (iritat de-a binelea): Bani!

Grigore: Pen’ ce?

Orlando (enervat): Păi nu ţi-am spus?

Grigore: Nu.

Orlando: Ca să-mi scot prietena în oraş!

Grigore: Nu repeta, că nu sunt surd. Am zis: nu, adică nu-ţi dau.

Orlando: De ce?

Grigore (îi aruncă o privire peste ziar, maimuţărindu-l): Păi nu ţi-am spus?

Orlando: Ce mi-ai spus?

Grigore: Prea des o scoţi în oraş. O să se înveţe.

Orlando: Tată, e o tipă cu bani. Trebuie s-o distrez, ca să se mărite cu mine.

Grigore (lasă ziarul şi-şi încrucişează mâinile pe masă): Păi de ce nu zici aşa, Orlando, tată? Deci vrei să te însori, hai?

Orlando (încurcat): Eh…

Grigore: Păi atunci, adu-o aici, s-o cunoaştem şi noi, să vedem şi noi cine e, ce pedegriu are… parcă aşa se spune, nu ?

Orlando: Pedigree, tată.

Grigore: Păi io cum am zis?

Orlando (plictisit): O s-o aduc, tată. Dar acum dă-mi bani.

Grigore scoate portofelul. Între timp, Orlando se apropie ca să ia banii.

Grigore (strâmbând din nas): Ptiu! Ce făcuşi, Orlando, tată, vărsaşi odicolonu’ pe tine? Ioteee… puţi ca un bordel.

Lilica (se opreşte brusc din „dereticat”; cu mâinile în şold): Şi de unde ştii tu, mă rog frumos, cum miroase la bordel?

Grigore (impasibil): Din ziare.

Lilica: Ia lasă, Grigore, băiatu’ în pace. Aşa trebuie, să fie îngrijit, pupa-l-ar mama, să pice fetele la picioarele lui!

Grigore (mormăind): Să pice, mda… ca muştele când dai cu Flit.

Orlando: E parfum tată. De calitate. L-am primit cadou. Christian Dior.

Grigore: Dacă e Dihor, da… După cum miroase, crez că e contrafăcut.

Orlando: Nu e contrafăcut, tată. E original. De la mama lui.

Grigore: Ei, lasă că ştim noi cum e cu „originalele” astea. Ieri am avut un client care voia în loc de bani să-mi dea o pereche de pantofi Gucci. Tot de la mama lor. Din China. Nu mai zic că amândoi erau pentru piciorul stâng. Ia de aici banii şi du-te la distracţie, că numai la asta ţi-e gândul.

Orlando ia banii şi dispare, înainte ca Grigore să se răzgândească.

Grigore (privind în urma lui, oftând): Tineretul din ziua de azi… depravat şi leneş…

Lilica îşi reia trântitul şi bufnitul. Grigore îşi reia lectura ziarului. Lilica, aşteptând ca Grigore s-o întrebe ce are, trânteşte din ce în ce mai tare. Deja a „aranjat” de 5 ori obiectele din living. Grigore în sfârşit a sesizat că nevastă-sa are o problemă. Ridică ochii din ziar şi o urmăreşte câteva secunde. Lilica, preocupată, nu observă.

Grigore (brusc şi tare): Lili-co!

Lilica se sperie, scapă din mână un bibelou care se sparge.

Lilica (înlemnită, cu mâna pe piept şi cu ochii în podea, la bibeloul spart): Vai de viaţa şi de păcatele mele!

Grigore (calm): Ei, lasă, că nu-i bai. Oricum, era de la mă-ta. Un kitsch.

Lilica: Un ce?

Grigore: Păi vezi, dacă nu citeşti ziarele? Mai pune şi tu mâna şi mai cultivă-te. Să vorbim şi noi aceeaşi limbă, intelectuală.

Lilica (îşi aduce aminte): De ce mă sperii, mă, aşa? Vrei să-mi plesnească o artea şi să scapi de mine, ai?

Grigore: Eh… Aşa zice şi mă-ta, de 20 de ani. N-am io norocu’ ăsta…

Lilica: Păi n-ai. Da’ nici eu…

Grigore: Adică ce vrei să spui?

Lilica: Adică vreau să spun că m-am săturat!

Grigore: În sfârşit… Credeam că n-o să te aud în veci spunând asta… după cât mănânci… (o priveşte din cap până-n picioare).

Lilica: De viaţă m-am săturat!

Grigore: Hait… ai schimbat meniu’?

Lilica (enervată): Uite şi de asta m-am săturat: să mă iei mereu peste picior!

Grigore (calm): Peste picior ar fi cam greu… cât ai acum? două chintale? Mi-aş fractura tarsul.

Lilica: Asta cu „tarsul” e o înjurătură, nu?

Grigore: Nu, scrie în ziar. Uite: „O femeie a căzut peste piciorul soţului ei şi i-a fracturat tarsul.”

Lilica: Aşa îi trebuie, că e un nemernic.

Grigore: Da’ tu de unde ştii că e un nemernic?

Lilica: Fi’n’că aşa sunt toţi bărbaţii: nişte nemernici.

Grigore: Acum mă jigneşti tu pe mine.

Lilica (îl priveşte de sus, ridicând o sprânceană): Nu cred. Eu vorbeam despre bărbaţi.

Grigore (se face că n-aude): Ia uite ce mai scrie: „Femeia a căzut în timp ce încerca să reproducă mişcarea browniană, deoarece era studentă la Fizică şi se pregătea pentru examen”… Breee…. da’ proaste mai sunt femeile astea…

Lilica (înţepată): Bine că sunteţi voi deştepţi!

Grigore: Stai dragă, ce te îmburici aşa? Eu vorbeam despre femei, nu despre tine.

Lilica blocată, îşi muşcă buzele.

Grigore: Şi ce problemă ziceai dragă că ai?

Lilica (mirată, se bâlbâie): Ziceam? Când ziceam? Ce ziceam?

Grigore: Păi ziceai… în limba uşilor trântite…

Lilica: Aşaa?… Şi de ce nu m-ai întrebat mai devreme?

Grigore: Păi am aşteptat să termini „discursul”… ştii că mie nu-mi place să te întrerup…

Lilica (maimuţărindu-l): „Nu-mi place să te întrerup”… ce spiritual eşti… (se reculege) Ia ascultă… tu ştii ce zi e astăzi?

Grigore: Vineri.

Lilica: Bine-bine, vineri… Da’ ce fel de vineri?

Grigore: O vineri ca toate vinerile… în care eu vreau să mă odihnesc după o săptămână de muncă, fi-miu îmi sparge leafa la discotecă şi tu bâzâi ca o muscă ameţită.

Lilica: Lasă asta… Văz că ai uitat… (revoltată) Azi e ziua mea!

Grigore (tot cu nasul în ziar): Bine.

Lilica (aproape zbierând): Cum, „bine”?.. doar atâta găseşti de cuviinţă să spui?

Grigore (impasibil): Deh… „La mulţi ani” nu-mi permit să-ţi urez, că (mustăcind) mi-e că se-ndeplineşte. Mă-tii i-am zis o singură dată (nu i-aş mai fi zis!) şi de-atunci parcă a-nflorit.

Lilica (smiorcăindu-se): Păi da, sigur… aşa mi-ai făcut toată viaţa… Nu tu „la mulţi ani”, nu tu flori, nu tu cadou… nimic…

Grigore: Ce să fac, măi nevastă, dacă n-am memoria cifrelor?

Lilica: Mi-ai promis că după ce intrăm în UE, mă duci să-mi serbezi ziua la Viena. Şi, iaca, trec anii şi tu nimic!

Grigore: Păi, deh… n-am ştiut că treaba asta cu intrarea în UE era chiar adevărată. Că dacă ştiam…

Lilica: Dacă ştiai, ce?

Grigore: Dacă ştiam, promiteam că te duc la mama, la Pătârlagele… că şi aşa i-a decedat boul care trăgea la plug şi are nevoie de ajutor pentru arăturile de primăvară.

Lilica (disperată): Uite, vezi cum eşti? Eu vorbesc serios şi tu mă iei în tărbacă!

Grigore: De fapt, ai dreptate… De când cu UE, nu-i mai dau ăştia voie să are… Cică dacă n-are casetă cu muzică de Bach la plug, ca să distreze tarlaua, nu creşte porumbu’ ecologic… Nexam porumb, nexam mălai. Nexam mălai, nexam mămăligă. O să ne oblige să importăm de la ei. Şi o să mâncăm miertele-alea fierte ale lor cu gust de cauciuc… Vezi, măi nevastă? Ţara arde şi ţie-ţi umblă mintea pe la  Viena!