Sos caramel vegan sos caramel de post

Sos-caramel-vegan-de-post

 

Sos caramel vegan – sos caramel de post

Aşa cum am mai spus cu alte ocazii, sosul de caramel este un preparat de bază utilizat în multe reţete de cofetărie, şi pe care îmi place să îl am în permanenţă. E uşor de preparat, e delicios, versatil şi poate fi păstrat la răcoare (într-un recipient bine închis) pentru o perioadă destul de lungă (2 săptămâni).

De la un timp, mă interesează dieta vegană şi încerc să descopăr formule pentru preparate dulci fără lapte şi ou – adică vegane sau de post.  De când am descoperit laptele de cocos la cutie şi smântâna de cocos, experimentez noi şi noi reţete în care să le utilizez. E incredibil cum nuca de cocos ne oferă un lapte şi o smântână care pot înlocui cu succes corespondentele lor de origine animală. Prin urmare, am vrut să verific dacă smântâna de cocos se comportă la fel ca cea din lapte atunci când e gătită cu zahăr. Iar răspunsul este: da. A rezultat un sos caramel vegan – sos caramel de post încântător.

 

Sos-caramel-vegan-de-post-3

Ingrediente Sos caramel vegan / Sos caramel de post

  • 200 g smântână de cocos
  • 200 g zahăr brun

 

Sos-caramel-de-post-vegan-c

 

Preparare Sos caramel vegan / Sos caramel de post

Pentru a obţine smântâna de cocos avem nevoie de lapte de cocos la conservă. Se pune peste noapte în frigider. Astfel, smântâna se va separa de zer – se va ridica deasupra, iar zerul va rămâne la fundul cutiei. Am mai povestit aici cum se obţine smântâna de cocos. Când se scoate conserva de lapte de cocos din frigider, se întoarce cu grijă, cu baza în sus. Se deschide cutia şi se varsă zerul într-un borcan (se păstrează, el poate fi utilizat în alte reţete). Smântâna se scoate din cutie şi se cântăreşte. În această reţetă se folosesc smântâna de cocos şi zahăr brun în raport de 1:1.

Sos-caramel-de-post-vegan-a

Smântâna şi zahărul se pun într-o crăticioară neaderentă. Se omogenizează cu un tel în formă de pară. Se pune vasul pe foc mic, amestecând din când în când, până se îngroaşă compoziţia.

Sos-caramel-de-post-vegan-b

Apoi se ia de pe foc şi  se transferă într-un recipient şi se acoperă cu folie alimentară de plastic (folie se pune direct pe suprafaţa sosului). După ce se răceşte, se poate utiliza în creme sau în prăjituri. Se păstrează în recipientul bine închis, la frigider.

Sos-caramel-vegan-de-post-1

Note:

  • Opţional, se poate adăuga ½ linguriţă extract de vanilie (sau esenţă)
  • Opţional, se poate adăuga un praf de sare de mare (pentru a obţine sos de caramel sărat)
  • Folia alimentară e necesară. Dacă se lasă expus la aer sosul fierbinte, există riscul să se cristalizeze zahărul din compoziţie.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Rating: 0