Sos de caramel preparat in casa Sos caramel simplu si delicios Sos caramel perfect

ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE. NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.

copyright

 

Sos de caramel preparat in casa – simplu si delicios, din numai doua ingrediente

 

Dragii mei, pentru că am destule reţete în care folosesc sosul de caramel şi unii dintre voi nu prea au înţeles cum se face, m-am gândit să postez reţeta separat; în aşa fel încât, ori de câte ori aveţi nevoie, să ştiţi unde o găsiţi.

Sosul de caramel este un preparat de bază în cofetărie, în sensul că el poate fi folosit de sine stătător (ca topping sau decor) ori poate fi integrat într-un preparat mai complex, într-o cremă, într-un mousse ori glazura.

Există mai multe variante de sos caramel, eu vă prezint versiunea mea, care e cea mai simplă şi nu conţine decât două ingrediente: zahăr şi frişcă lichidă (smântână pentru frişcă). În privinţa zahărului, se poate folosi cel alb, rafinat (zahărul tos obişnuit) sau zahăr brun. Eu prefer zahărul brun; pentru că astfel sosul are un gust mai plăcut şi o culoare mai închisă. Recomand zahărul Demerara, este cel pe care l-am folosit şi în reţeta de faţă. Zahărul Muscovado este cel foarte închis la culoare, e un pic mai dificil de topit. Sos de caramel

În ceea ce priveşte cel de-al doilea ingredient, recomand smântâna naturală, cu minim 30% grăsime, indiferent de marcă; toate sunt bune – fie că e vorba de Zuzu, Dorna, Pilos, Olympus sau cutia albastra marca proprie Kaufland. Atenţie, vorbim de smântână pentru friscă; şi nu de smântâna pentru gătit, nici de smântâna fermentată pe care o punem peste sarmale sau în ciorbă 🙂 Unii mai adaugă şi unt în sosul de caramel; eu vă asigur că nu este nevoie, sosul se îngroaşă suficient şi fără unt; iar în plus e mai delicat la gust.

Varianta de post (vegană) a Sosului de caramel o găsiţi aici.

Sos de caramel

 

Ingrediente Sos de caramel

  • 150 g zahăr brun (Demerara)
  • 200 g smântână pentru frişcă

Sos-de-caramel

 

Preparare Sos de caramel

Zahărul se transferă într-o crăticioară bine degresată şi uscată, care se pune pe aragaz (plită), la flacără mică, până se topeşte zahărul. Nu se amestecă în zahăr, doar se zgâlţâie uşor crăticioara, pentru că altminteri zahărul se adună în bulgări şi se topeşte mai greu. Sos de caramel

Sos de caramel

După ce s-a topit tot zahărul, se ia vasul de pe foc. Imediat se toarnă smântâna – atenţie, se vor degaja aburi fierbinţi! – şi se amestecă iute cu un tel în formă de pară, pentru a omogeniza compoziţia. Căutaţi un tel cu mânerul mai lung, în aşa fel încât mâna să fie cât mai departe de compoziţia fierbinte. De asemenea, recomand o crăticioară cu diametrul mai mare şi cu pereţii mai scunzi – astfel, aburii fierbinţi se disipă mai repede.

Sos de caramel

După ce se omogenizează compoziţia, se transferă într-un vas curat, uscat, de porţelan sau sticlă. Se lasă să se răcească, apoi se pune în frigider până a doua zi. Se lasă descoperit, ca să se evapore apa şi să se îngroaşe. Apoi, dacă nu se foloseşte imediat, se pune într-un borcan cu capac, se închide etanş şi se păstrează la frigider. În acest fel, sosul de caramel se poate păstra două săptămâni.  Sos de caramel

Sos de caramel

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Rating: 5