Prajitura de casa cu nuca gem si bezea reteta Prajitura poloneza prajitura de iarna; blat umed de lamaie blat victoria gem de prune bezea cu nuca foaie alcazar prajituri de sezon. 

ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE. NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.

Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta pe reţelele sociale sau e-mail, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.

copyright

Prajitura de casa cu nuca gem si bezea

Eu iubesc mult prăjiturile de casă. Îmi amintesc de copilăre, de meleagurile pe care am crescut, de perioada aceea în care prin cofetării bătea vântul iar gospodinele care ştiau să facă prăjituri acasă erau preţuite ca nişte adevărate regine. Mama mea e una dintre aceste „regine” şi datorită ei, noi nu am suferit niciodată de poftă de dulciuri. Indiferent că era vorba de cocături sau prăjituri mai sofisticate, mama ştia să le facă şi le făcea foarte bine. Şi, chiar în perioadele de restrişte maximă, mama avea în servanta din sufragerie un sertar din care nu lipseau niciodată cacao, stafidele, vanilia, lămâi, nucă, rahat şi alte ingrediente cu care să compună deserturi delicioase.

***

În aceste condiţii, sper că mă veţi crede atunci când vă voi spune că prăjiturile „de casă” făcute în cofetărie mie nu îmi plac. Nu pot să le mănânc, pur şi simplu. Iar eu mai am şi un alt defect:  papilele mele gustative sunt foarte sensibile şi percep orice gust nenatural. La fel de bine stau cu mirosul. De curând, o colegă şi-a sărbătorit ziua de naştere şi a adus câteva feluri de prăjituri de casă, cumpărate de la o cofetărie cu pretenţii din Bucureşti. Saleurile aveau un gust rău, nu ştiu cu ce fel de grăsime erau făcute, am mai mâncat eu preparate cu margarină, dar astea erau nasoale rău, aproape că mi-au dat fierea peste cap. Am gustat apoi dintr-o prăjitură cu gem şi acel gem avea gust de parfum. Iar alta, cu aromă de tiramisu sau capucino, era uscată, înecăcioasă şi fadă.

Prajitura cu nuca gem si bezea

***

Când am făcut practica în timpul cursului de cofetar-patiser, am avut ocazia să aflu (şi să şi văd cu ochii mei) că, în cofetăriile şi patiseriile de astăzi, se utilizează foarte mult premixurile – pentru economie de timp şi financiară; dar nu asta mă îngrijorează, ci faptul că oamenii (mai ales cei tineri) consumă aceste chimicale şi le mai şi plac. Mie îmi este peste putinţă să înţeleg cum poate să ţi se pară că are gust bun ceva atât de sintetic-chimical, încât pare ieşit pe poarta petrochimiei şi nu a unei cofetării? Prajitura de casa cu nuca gem si bezea

Prin urmare, astăzi vă aduc o prăjitură de casă adevărată, în care am pus unt adevărat (Olympus de 65%), gem de prune adevărat făcut de mama mea din prune româneşti, ouă de ţară de la găinuşe crescute în curte, nuci bune şi crocante. Această prăjitură delicioasă se compune din trei straturi: blat umed cu lămâie, gem şi foaie de bezea cu nucă. Se prepară simplu, repede şi se taie imediat ce s-a răcit; aşa că nu trebuie să aşteptăm prea mult pe lângă ea. E o prăjitură care se poate savura în tot timpul anului; dar în special iarna, când e sezonul prăjiturilor cu gem şi cu nucă. Prajitura de casa cu nuca gem si bezea

***

Mama ne făcea o prăjitură la fel ca cea pe care v-o prezint astăzi; doar că nuca o adăuga în blat, nu în bezea, şi se numea Prajitura Geta. Eu am văzut varianta asta la Irina, sub numele de Prajitura Poloneza. În reţeta originală, se folosesc gălbenuşurile la blat şi albuşurile la bezea. Pentru că, doar cu gălbenuşuri, blatul iese cam înecăcios, am adăugat şi două ouă întregi. De asemenea, am pus suc de lămâie în blat; iar împreună cu ouăle întregi, ajută la obţinerea unui blat mai afânat şi pufos. Prajitura de casa cu nuca gem si bezea

Prajitura cu nuca gem si bezea

Ingrediente Prajitura de casa cu nuca gem si bezea

Stratul 1 (blat Victoria)

  • 150 g unt moale
  • 150 g zahăr
  • 150 g făină
  • 1 linguriţă rasă bicarbonat de sodiu
  • sucul şi coaja rasă de la 1 lămâie potrivită
  • 4 gălbenuşuri
  • 2 ouă întregi
  • vanilie

Stratul 2 (gem dulce-acrişor)

  • 300 g gem de prune sau de caise

Stratul 3 (foaie Alcazar)

  • 4 albuşuri
  • un vârf de cuţit sare
  • 100 g zahăr tos
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 120 g nucă măcinată
  • 2 linguri de făină

Prajitura cu nuca gem si bezea

Preparare Prajitura de casa cu nuca gem si bezea

Se pregăteşte o tavă de aproximativ 20-30 cm, care se unge cu unt (eu o tapetez şi cu hârtie de copt, dar nu e obligatoriu, dacă tava de de calitate). Se cern împreună făina şi bicarbonatul. Se încinge cuptorul la 175-180°C.

Pentru blat, se freacă spumă untul cu zahărul. Se adaugă pe rând ouăle întregi, apoi gălbenuşurile, vanilia, iar la sfârşit făina cernută cu bicarbonatul. Se toarnă compoziţia în tavă, se nivelează şi se dă la cuptor până când începe să se rumenească (15-20 minute).

Blat Victoria

Între timp, se pregăteşte stratul 3. Albuşurile spumă cu un praf de sare, apoi se adaugă în 3-4 reprize zahărul, alternând cu sucul de lămâie. Nuca se amestecă cu făina şi se adaugă în bezea, încorporându-se cu ajutorul unei spatule.

Bezea cu nuca

***

Când blatul a început să se rumenească uşor, se scoate din cuptor, se întinde gemul; iar deasupra se pune bezeaua cu nucă. Se nivelează şi se dă din nou la cuptor, până când se rumeneşte frumos (încă 15-20 minute).

Prajitura de casa

Prăjitura se lasă să se răcească complet, înainte de a fi porţionată. Se păstrează la frigider sau la temperatura camerei, acoperită, ca să nu se usuce.

Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să daţi Like şi să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante.

Prajitura cu nuca gem si bezea

Note 

  • Nu lăsaţi blatul să se coacă de tot, înainte de a adăuga gemul şi bezeaua; pentru că se va arde (am văzut multe prăjituri de casa asemănătoare, care erau arse dedesubt). Îl lăsaţi numai cât să prindă o pojghiţă deasupra, în aşa fel încât să se poată întinde gemul.
  • Pentru acest gen de prăjituri, un cuptor eletric e foarte bun. Dacă totuşi aveţi cuptor pe gaz, şi mai ales dacă are tendinta să ardă, mai puneţi o tavă dedesubt.
  • Dacă aveţi albuşuri rămase de la altă prăjitură, puteţi folosi 4 ouă întregi la blat (în loc de 2 ouă şi 4 gălbenuşuri).

Prajitura cu nuca gem si bezea

Rating: 5