Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dulceata de nuci verzi

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Pe vremea copilăriei mele, dulceaţa de nuci verzi se găsea prin alimentarele comuniste şi era chiar foarte bună. O minune, pur şi simplu, rătăcită nu ştiu cum pe rafturile acelea mari şi golaşe; printre conservele de fasole cu cârnaţi fără cârnaţi, mazăre scăldată într-o zeamă tulbure şi bulionul care nu am înţeles niciodată de ce avea culoarea aia căcănie; în loc de roşul frumos al tomatelor din care se presupunea că ar fi fost făcut.

Aşadar, dulceaţa de nuci verzi e un deliciu rafinat; şi cu atât mai special, cu cât puţine gospodine se încumetau să o prepare în casă; iar asta nu atât din cauză că este foarte migăloasă; ci din cauză că trebuia să fii psihic pregătit să ai pentru câteva săptămâni mâinile înnegrite de la iodul din nuci. Mănuşile chirurgicale, deşi fuseseră inventate deja de 100 de ani, în România străluceau prin insuficienţă; nici măcar spitalele nu aveau câte le trebuiau; şi chiar în anii ’90, când eu eram studentă la Facultatea de Medicină, injecţiile în spitale încă se mai făceau cu seringi de sticlă (sterilizate prin fierbere) şi fără mănuşi (motiv pentru care un coleg de-ai mei s-a contaminat cu virusul hepatitic B). În sfârşit,  au fost vremuri tulburi; şi le sunt recunoscătoare lui Dumnezeu şi stelei norocoase sub care m-am născut că nu am decât amintiri frumoase din acea perioadă.

***

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dacă vreţi să preparaţi dulceaţă de nuci verzi, acum e momentul. Prin cărţile de bucate, se spune că perioada în care se culeg nucile pentru dulceaţă este sfârşitul lunii iunie – începutul lui iulie; însă, de când cu încălzirea globală, fructele încep să se coacă mai devreme. Trebuie să ştiţi că la câmpie fructele se coc mai devreme decât la munte. Important este că nucile pentru dulceaţă trebuiesc culese înainte să se formeze coaja aceea lemnoasă.   Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Când m-am mutat în Bucureşti, nu mi-am închipuit că voi avea norocul să locuiesc într-un cartier frumos, liniştit şi plin de verdeaţă. Iar de curând am fost super plăcut surprinsă să constat că, printre tei, brazi, plopi, frasini, arbori de miere, arbuşti de iulişcă; există şi cireşi, vişini, corcoduşi; şi chiar câţiva nuci înalţi, umbroşi, care străjuiesc micul parc de joacă şi parcarea de alături. După ce am bătut în zadar pieţele din Bucureşti căutând să cumpăr nuci verzi, m-am hotărât să “atac” nucii din faţa blocului. Crengile mai joase erau deja golite de fructe (probabil trăseseră copiii de ele); dar am reuşit să adun 1,6 kg de nuci. M-am bucurat să constat că nucile astea, crescute de capul lor, neîngrijite de nimeni; erau perfecte, cu coaja intactă, nepătată, de un verde superb.  nuci verzi

***


Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Am avut 63 de nuci; iar după ce le-am curăţat, am rămas cu 600 g nuci bune de pus în dulceaţă. Nucile verzi pentru dulceaţă se culeg direct din pom şi se curăţă de îndată; pentru că, lipsite de seva pomului, se stafidesc. Neapărat să vă dotaţi cu câteva perechi de mănuşi chirurgicale; pentru a nu vă păta pe mâini în timp ce le curătaţi. Eu am pus două perechi de mănuşi deodată şi le-am schimbat pe la jumătatea procesului de curăţare. Cu toate acestea, policele, arătătorul şi mijlociul de la mâna stângă (cea în care am ţinut nucile, în timp ce cu dreapta ţineam cuţitul) s-au pătat puţin. Folosiţi un cuţitaş foarte bine ascuţit (eu am unul din ceramică), ca să  meargă treaba mai uşor.

Eu vă dau reţeta de ingrediente cu cantităţile aferente cantităţii de nuci pe care le-am avut. Dacă aveţi mai multe nuci, suplimentaţi proporţional cantităţile de zahăr, apă (şi lămâie). În general, eu pun cantităţi egale de nuci curăţate, apă şi zahăr. Există versiuni în care nucile se opăresc înainte de a fi puse la fiert în sirop, dar eu nu le opăresc. Dacă sunt curăţate bine, nu sunt deloc amare şi nu e nevoie să mai fie opărite; şi în plus, opărirea le închide mult la culoare.

***

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Ingrediente dulceata de nuci verzi reteta traditionala

  • 60-70 nuci (1.600 g întregi respectiv 600 g curăţate)
  • 600 ml apă
  • 600 g zahăr alb tos
  • 1 lămâie bio, potrivită, întreagă

.

Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să daţi Like şi să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante.

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Preparare Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Se pregăteşte un vas încăpător care se umple cu apă rece şi suc de lămâie (sau o linguriţă de sare de lămâie). Se protejează mâinile cu 2-3 perechi de mănuşi chirurgicale suprapuse; şi se pregăteşte un cuţitaş de ceramică (sau alt cuţitaş de calitate, foarte bine ascuţit). Nucile verzi proaspăt culese direct din pom; se curăţă de coaja verde (cu atenţie, sa nu rămână niciun pic de coajă verde, pentru că e foarte amară); şi se pun în apa rece cu lămâie. Sucul de lămâie (sau sarea de lămâie) ajută ca nucile să rămână albe. Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Nucile se lasă astfel în apă rece până a doua zi; timp în care apa + suc de lămâie se schimbă de câteva ori. Aveţi grijă ca nucile să fie scufundate în apă; puteţi aşeza peste ele un capac mai mic sau o farfurie; dar cel mai bine o strecurătoare (sau un capac perforat), pentru că sub farfurie există riscul să rămână un gol de aer, iar nucile să plutească descoperite. Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

A doua zi, se pregătesc borcanele în care se va pune dulceaţa. Nu mai e nevoie să specific faptul că trebuie să fie curate lună, degresate brici şi libere de orice miros. Pentru dulceaţă se folosesc de obicei borcănele mai micuţe, de 200 – 300 g – pentru ca, nu-i aşa?, esenţele tari se păstrează în  recipiente mici. Apa, zahărul şi lămâia tăiată în sferturi se pun la fiert, până când se obţine un sirop. Se scot nucile din vasul în care au fost păstrate peste noapte, se clătesc bine sub jet de apă rece, apoi se scurg, se zvântă şi se adaugă în siropul care fierbe. Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Se lasă la foc mediu până când siropul începe din nou să clocotească; apoi se dă focul la minim şi se mai ţine dulceaţa pe foc aproximativ o oră. Nucile se închid un pic la culoare, devin moi şi suculente; iar siropul se leagă frumos.

tiDulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Când dulceaţa e gata, se transferă în borcane. Eu am un polonic mic din inox, cu găuri; pe care l-am folosit ca să distribui nucile în borcane în mod uniform. Apoi am turnat din sirop, cât să le acopere. Am înfiletat strâns borcanele, le-am întors cu gura în jos şi le-am învelit într-un  pled călduros. După circa jumătate de oră, le-am întors cu gura în sus; şi le-am lăsat înfăşurate bine în pled până a doua zi; timp în care dulceaţa mea s-a răcit, s-a legat şi s-a sigilat.

Începând din acest moment, dulceaţa de nuci este perfectă de păpat sau de servit musafirii (cine se îndură 🙂 ).

Dulceata de nuci verzi se păstrează în cămară (la loc răcoros şi ferit de soare) până la doi ani. Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Dulceata de nuci verzi reteta traditionala

Rating: 0