Vin colindatorii satira pamflet povestire Craciun colinde familie proza scurta umoristica parodie text iterar umoristic literatura funny glume satira

ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE. NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.

Dacă doriţi să împărtăşiţi articolul pe reţelele sociale sau e-mail, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.

copyright

 

Vin colindatorii satira pamflet povestire

Nea Eusebiu trăia singur, în apartamentul mic şi modest. Soţia îi plecase la Domnul, în urmă cu mai mulţi ani; iar cei patru copii îi plecaseră prin cele patru zări, atraşi de mirajul unui trai mai bun. Anul ăsta, însă, chiar în preajma Crăciunului, nea Eusebiu împlinea o frumoasă vârstă: 75 de ani. Trei sferturi de veac… Iar copiii lui s-au vorbit să se adune de pe coclauri şi să se întâlnească, la tatăl lor acasă, de Crăciun, cu toţii. Cu ocazia asta, nea Eusebiu avea să-şi vadă şi nepoţii, pe care nu-i ştia decât din poze. Trei băieţi şi o fată îi dăruise Dumnezeu; erau luminile ochilor lui, pentru care a mâncat pâine cu măsline pe şantier, ca să-i ţină la şcoală şi să-i facă oameni.

Astăzi, copiii lui sunt ingineri sau profesori, realizaţi, cu familii frumoase, cu tot ce le trebuie; trăiesc în ţări civilizate, iar copiii lor – nepoţii lui adică – învaţă la şcoli bune, occidentale. Se bucura mult nea Eusebiu, că de data asta Crăciunul lui va fi colorat, plin de viaţă şi de agitaţie; căci destul îl trecuse de unul singur, în tăcere. Abia aştepta să aibă casa plină, iar glăscioarele nepoţilor să-l alinte „bunicule” sau „tataie”. Şi îşi mai dorea nea Eusebiu să fie colindat de nepoţeii lui, în dulcele grai strămoşesc. Avea el aşa, o fandasie, că dacă e colindat de propriii nepoţi, atunci bătrâneţile îi vor fi liniştite până la capăt.  Colind Craciun

Vin colindatorii satira pamflet povestire

Au sosit copiii, aproape toţi în acelaşi timp; şi dintr-odată apartamentul lui nea Eusebiu a devenit neîncăpător. Nu ştia la care să se uite mai întâi, pe care să-l îmbrăţişeze, pe care să-l întrebe de sănătate. Şapte nepoţi, cel mai mare având nouă ani iar cel mai mic patru, şedeau acum în jurul lui. Vorbeau toţi odată, în patru limbi. „Grandpa”, îl strigau nepoţii din Anglia… „Grand-pére”, cei din Franţa…  „Nonno”, îi spuneau italienii.  „Großvater”, ăla micu din Germania… Asta cu „gros” nu i-a plăcut deloc. Vreo două ore s-a chinuit să îi înveţe să pronunţe „tataie”. Vin colindatorii satira pamflet povestire

Spre seară, în jurul mesei, nea Eusebiu i-a întrebat:

„Dragii moşului, ia să vedem, ştiţi cântece de Crăciun?”

„Yes, of course!” „Oui, bien sur!” „Si, certo!” „Ja, ja, natürlich!” – răspunseră nepoţii, în cor. Nea Eusebiu nu ştia ce spuneau ei acolo, dar a dedus că era de bine.

„Păi, atunci, ia colindaţi-l pe tataia, aşa cum e obiceiul.”

Au început toţi odată, fiecare pe limba lui.

„Jingle bells, jingle bells, jingle all the way…” „Alleluia! Alleluia! Chantons Noël! Chantons le Roi du Ciel!” „Gesù Bambino è nato, è nato in Betlem…” „Fröhliche Weihnacht überall, tönet durch die Lüfte froher Schall…”

Cântau cu râvnă, din ce în ce mai tare, ca să se audă fiecare; iar în vacarmul general şi nesistematizat, vecinii au început să-i bată în ţevi. Ăla micu, neamţu’, răcnea cel mai abitir. Vin colindatorii satira pamflet povestire

Vin colindatorii satira pamflet povestire

„Dragii moşului, dar un colind românesc nu v-a învăţat nimeni?” i-a întrebat nea Eusebiu, după ce s-au liniştit.

Nepoţii s-au uitat unii la alţii, nedumeriţi. Apoi s-au uitat la părinţii lor. Părinţii s-au uitat unii la alţii, apoi s-au uitat în pământ. Tot ceea ce ştiau pruncii lor învăţaseră la şcoală, pentru că ei nu aveau timp şi nici nu mai erau siguri ce anume ar fi fost politically correct să le spună copiilor. „Florile dalbe” suna rasist. „Au plecat la vânătoare” atrăgea urgia celor de la Protecţia Animalelor. „Maica Sfântă” e interzis în Anglia şi Franţa, unde nu mai e voie să spui „mamă” sau „tată”, ci „părinte 1” şi „părinte 2”. E complicat tare, în ţările civilizate. Aşa că au abandonat munca asta în seama celor de la şcoală. Să îi înveţe ăia pe copii una-alta. Şi, dac-o fi să iasă rău, să plătească ăia. Vin colindatorii satira pamflet povestire

Vin colindatorii satira pamflet povestire

După Crăciun, copiii şi nepoţii şi-au luat la revedere de la nea Eusebiu, şi-au luat la revedere unii de la alţii şi au plecat înapoi, înspre cele patru zări din care veniseră. În apartamentul mic şi modest s-a făcut linişte. Nea Eusebiu s-a resemnat cu gândul că n-o să fie colindat nici anul ăsta. Se pregătea să se bage la culcare, când a auzit un ciocănit timid în uşă. S-a uitat pe vizor dar n-a văzut nimic. Poate i s-a părut. Dădea să se întoarcă spre dormitor, când s-a auzit din nou ciocănitul. A deschis uşa. În prag stătea băieţaşul vecinilor, mărunţel şi ciufulit, cu o ceşcuţă în mână.

„Nenea Eusebiu, vă roagă mama dacă aveţi să ne daţi puţină sare, că pe a noastră am vărsat-o eu pe jos din greşeală.”

Nea Eusebiu privi plin de speranţă la ţâncul de-o şchioapă, cu ochii mari şi nasul cârn. Vin colindatorii satira pamflet povestire

„Vă dau, măi ţâcă. Auzi, tu ştii un colind?”

„Ştiu, nene.”

„Atunci, ia cântă acilea, până aduc eu sarea şi nişte bani de colind.”

Nea Eusebiu se duce la bucătărie iar puştiul începe să cânte, clar si fără grabă:

„Deschide uşa, creştine, c-am venit să-ţi cânt de bine, la mulţi ani, mulţi ani cu bine…”

 

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email