Cupcakes cu caise desert de vara prajitura racoritoare crema cu caise crema cu fructe prajitura de casa tort prajituri cu fructe de vara; fructe proaspete caise piersici nectarine gem bezea elvetiana blat umed pufos cu fructe piure de fructe briose.

ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL

PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE. NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.

Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta pe reţelele sociale sau e-mail, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.

copyright

Cupcakes cu caise

Cupcakes cu caise

În plin sezon al caiselor, caut să profit cât de mult pot, de aceste fructe minunate. Culoarea, parfumul, gustul şi nu în ultimul rând nutrienţii pe care aceste fructe ni le oferă, sunt de sorginte divină şi ne bucură toate simţurile.

Aşadar, am încercat să introduc caisele în reţete de prăjituri din cele mai variate. De la pandişpanul clasic cu caise, tarte, prăjitura de casă, negresa cu caise, şi până la cheesecake, tiramisu, panna cotta, tort entremet cu mousse de caise şi chiar Tortul Opera – le găsiţi pe toate in blogul meu, dând clic pe denumirea fiecăreia, din această enumerare. Dacă doriţi să le vedeţi pe toate, ca să vă fie mai uşor să alegeţi care vă place, folosiţi căsuţa de căutare din dreapta sus, în care scrieţi „caise”, apoi apăsaţi butonul „caută” sau tasta „enter” şi vă vor apărea, unul după altul, toate articolele mele care conţin reţete cu caise (implicit şi imagini).

Astăzi vă prezint un alt fel de prăjitură cu caise: Cupcakes. Vreau să ştiţi că această reţetă o puteţi face şi sub formă de prăjitură la tavă sau tort. Blatul este unul fin, pufos, moale, în care am inclus piure de caise – dacă alegeţi să faceţi tort, vă recomand să coaceţi 2-3 blaturi mai subţiri, ca să nu fie nevoie să le tăiaţi.

Prajitura cu crema de caise

Prajitura cu fructe

Crema este o bezea elveţiană în care am inclus gem de caise şi astfel am obţinut o cremă fină, untoasă, dulce-acrişoară, perfectă pentru a decora orice desert sofisticat sau a umple foile unui tort. Trebuie să folosiţi un gem bine legat, care să nu fie apos (pentru că riscă să ne taie crema), dar nici fiert prea mult (ca să nu-şi piardă culoarea specifică a caiselor). De obicei, atunci când am nevoie de gem pentru a-l include în cremă de unt sau în ganache, îl prepar (din fructe oproaspete sau congelate) folosit gel fixant (sau pectină), care îmi leagă gemul repede şi astfel îşi păstrează culoarea naturală a fructelor.

Piureul de caise îl prepar după reţeta pe care o găsiţi aici. Folosesc caise, unt, zahăr, lichior şi le ţin pe foc până când se înmoaie caisele şi se transformă în piure. De obicei, vara pregătesc mai mult piure pe care îl împart în porţii (de 200-300 g) şi îl pun în pungi cu fermoar, în congelator. Astfel, pot să pregătesc o prăjitură delicioasă cu caise parfumate în orice moment al anului.


Cupcakes cu caise

Ingrediente Cupcakes cu caise

 

Pentru cupcakes

  • 175 g făină
  • 1 linguriţă rasă bicarbonat de sodiu
  • un praf de sare
  • 100 g unt moale
  • 150 g zahăr tos
  • 2 ouă
  • 2 linguri lichior de caise/piersici
  • 1 linguriţă extract de vanilie
  • 120 g iaurt grecesc
  • 200 g piure de caise

 

 

Pentru cremă

  • 75 g albuş (2 albuşuri)
  • 100 g zahăr tos
  • 125 g unt cu 80-82% grăsime
  • 100 g gem de caise bine legat

Cupcakes cu caise

Preparare Cupcakes cu caise

 

Preparare cupcakes

 

Se încinge cuptorul la 175 grade Celsius şi se pregăteşte tava pentru brioşe, în cavităţile căreia se aşază câte o chesă de hârtie.

 

Făina, bicarbonatul şi sarea se pun într-un vas încăpător şi se amestecă cu un tel în formă de pară (sau se cern). Untul se mixează cu zahărul. Se adaugă ouăle pe rând, lichiorul,vanilia, apoi iaurtul în 2-3 tranşe, alternând cu amestecul uscat (adică făina+bicarbonatul+sarea). La final, se încorporează piureul de caise.

Cu această compoziţie se umplu chesele lăsând 5-6 mm de margine liberi, aşa cum vedeţi în imagini. Se introduce tava în cuptor pentru circa 20 minute. Verificaţi cu scobitoarea. Dar nu le lăsaţi prea mult, pentru că dacă se răscoc se întăresc. Se lasă să se răcească şi între timp ne ocupăm de cremă.

Preparare cremă

 

Albuşurile şi zahărul se pun într-un vas de inox (eu am folosit chiar bolul mixerului) pe bain marie; amestecând încontinuu, până când se topeşte zahărul iar amestecul devine uşor spumos (asa cum vedeti în imagini). Se scoate vasul din bain marie; se şterge şi se ataşează la mixer (sau se transferă compoziţia în bolul unui mixer). Începem să mixăm, cu viteză medie, până când se răceşte şi se transformă în bezea. Începem să adăugăm din unt. Câte un cub, omogenizând bine înainte să îl adăugăm pe următorul.

Pe căldurile astea, crema se taie frecvent. Şi mie mi s-a tăiat. În această situaţie, se pun bolul cu crema şi untul rămas (dacă nu am apucat să-l punem pe tot) în frigider pentru cel puţin o oră. Apoi le scoatem din frigider şi continuăm să mixăm şi să adăugăm untul rămas. Veţi vedea ce frumos şi ce repede îşi va reveni. La final, adăugăm gemul de caise, mixăm doar de câteva ori, cât să se omogenizeze, şi gata.

Se transferă crema într-un poş prevăzut cu dui pentru ornat şi decorăm fiecare prăjitură cu câte o avelină din cremă.

Prajitura de casa

Cupcakes cu cremă de caise se păstrează la rece. Se scot din frigider cu 15-20 minute înainte de servire. Eu aşa procedez cu toate deserturile care conţin cremă de unt sau de ciocolată. Astfel, crema se înmoaie şi devine diafană şi delicioasă.

Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să daţi Like şi să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante.

Cupcakes cu caise

Cupcakes cu caise

 

 

 

Rating: 5