Prajitura inima cu ciocolata si cirese reteta entremet inimioare Dragobete Valentine’s Day mini torturi prajituri monoportii mousse ciocolata fara gelatina fructe pandispan migdale foaie rulada dobos glazura catifea mulaj silicon inimi silikomart
ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE (INCLUSIV GRUPURI PE FB). NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.
Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, WhatAapp, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.
Prajitura inima cu ciocolata si cirese by Simona Callas
Februarie este luna iubirii. Am mai povestit în acest articol (link) despre această frumoasă lună şi despre lucrurile deosebite care se intâmplă pe parcursul ei. Aşadar, de acum şi până la Dragobete, toată lumea pregăteşte prăjituri, torturi şi fursecuri în forme de inimioare. Peste tot apar inimi dulci, de diferite dimensiuni, roşii sau roz, din ciocolată sau alte ingrediente.
Cu această ocazie, mi-am amintit că aveam de mai mulţi ani o formă din silicon pe care nu prea am folosit-o. Nici nu mai ştiu de unde am cumpărat-o, probabil de la un hypermarket sau de la un magazin chinezesc, a fost şi foarte ieftină, dar e de calitate bunicică. Şi m-am decis să o folosesc. Conţine 6 cavităţi în formă de inimi, habar nu aveam ce cantităţi îmi trebuie ca să le umplu, căci pe ea nu scrie nimic; iar cu ocazia aceasta o să vă învăţ cum să calculaţi cantităţile de ingrediente care vă trebuie, atunci când aveţi o formă – sau de câte ori să multiplicaţi o reţetă, atunci când vreţi să o pregătiţi în altă tavă/formă faţă de cea pentru care a fost descrisă.
***
După cum aţi observat, eu întotdeauna specific dimensiunile tăvilor în care pregătesc prăjiturile sau torturile. Ca să le adaptaţi pentru tăvile voastre, nu trebuie decât să faceţi un calcul şi o măsurătoare. Calculaţi greutatea tortului din reţetă, adunând toate ingredientele specificate. Apoi măsuraţi volumul formei voastre, punând-o pe un cântar şi umplând-o cu apă. Sigur, apa are densitate mai mică decât un tort sau o prăjitură, dar este un punct de plecare şi vă ajută să stabiliţi orientativ cantităţile de ingrediente de care aveţi nevoie. În plus, pentru apă, volumul (care se exprimă în litri) este egal cu greutatea (care se exprimă în kilograme), aşa că este o comparaţie corectă. Comparaţi greutatea tortului care se obţine din reţetă, cu greutatea apei care umple forma voastră (o împărţiţi pe cea mai mare la cea mai mică). Astfel veţi şti dacă vă ajunge reţeta sau trebuie să o multiplicaţi/împuţinaţi şi cu cât.
Să revenim la prăjiturile noastre. Forma pe care am folosit-o pentru aceste frumuseţi dulci este aceasta:
***
Am umplut o cavitate ochi cu apă – mi-au încăput 120 ml (sau 120 g). Înmulţit cu 6 portii, înseamnă 720 g. Aşadar am calculat ingredientele în aşa fel încât să obţin o umplutură sau un tort de 720 g (restul de gramaj, până la 125 g, cât au avut fiecare dintre prăjiturile mele, este reprezentat de glazură). Pentru că nu am umplut cavităţile decât cu mousse de ciocolată amăruie, a fost destul de uşor. Foaia de ruladă şi cele 4 cireşe pe care le-am adăugat la fiecare prăjitură au fost cantitaţi neglijabile, şi mi-a rămas doar o lingură şi jumătate de mousse, pe care l-am pus într-o altă formă, şi am mai obţinut o prăjiturică.
Aşadar, vă prezint un desert absolut delicios: fin, cremos, cu gust bogat dar fără să fie opulent. Având puţină pâine, poate fi luat în considerare şi de cei care se îngrijesc de dietă. Iar, ca să fie şi mai bine, zahărul poate fi înlocuit cu îndulcitor, iar cireşele amarene cu fructe proaspete ori congelate (cireşe, zmeură, vişine, afine etc). Astfel, prăjitura va avea şi mai puţini carbohidraţi şi va fi un desert potrivit pentru orice dietă. Dacă vreţi să nu folosiţi deloc cuptorul pentru această prăjitură, puteţi omite foaia de blat, sau o puteţi înlocui cu un biscuite simplu, subtire şi cu zahăr puţin, de tip Popular.
Ingrediente Prajitura inima cu ciocolata si cirese by Simona Callas
(pentru 6 prăjituri de 125 g fiecare)
Foaie de ruladă
- 1 ou mic
- 20 g zahăr www.simonacallas.com
- 20 g unt moale
- ½ linguriţă extract de vanilie
- 20 g făină albă
- 10 g făină de migdale
- ¼ linguriţă praf de copt
Mousse de ciocolată
- 200 g ciocolată amăruie (50% cacao)
- 200 g mascarpone de calitate
- 50 g zahăr pudră www.simonacallas.com
- 1 linguriţă extract de vanilie
- 200 g friscă bătută lejer
- 24 cireşe amarene scurse de sirop
Glazura catifea de ciocolată
- 150 g ciocolată amăruie www.simonacallas.com
- 150 g unt de cacao
Glazură de ciocolată roz
- 50 g ciocolată roz www.simonacallas.com
- 2 linguri ulei
Preparare Prajitura inima cu ciocolata si cirese by Simona Callas
Preparare foaie de ruladă
Se încinge cuptorul la 180 grade Celsius şi se pregăteşte o tavă (sau o formă) cu laturile de 20 cm, care se tapetează la bază cu hârtie de copt. Făina de grâu, făina de migdale şi praful de copt se cern împreună. Oul se bate spumă cu zahărul, se adaugă în ordine untul, vanilia, iar la final ingredientele uscate. www.simonacallas.com Compoziţia se toarnă în tavă, se nivelează şi se dă la cuptor pentru 15-17 minute sau până când se rumeneşte uşor. Nu coaceti în exces, pentru că se va usca, iar nouă ne trebuie un blat pufos. Când e gata, se scoate din cuptor, se lasă să se răcorească, după care se extrage blatul din tavă şi se pune pe un grătar până la răcire completă. Apoi se decupează cu un decupător, inimioare de blat care să se potrivească în cavităţile formei din silicon în care se vor monta prăjiturile.
***
Preparare mousse de ciocolată
Ciocolata amăruie se topeşte. Mascarpone se mixează cu zahărul pudră. Eu adaug şi 2 linguri de apă fierbinte, care ajută la topirea zahărului, la catifelarea cremei şi la fluidizarea ei. Apoi se adaugă ciocolata topită (dar nu fierbinte!), vanilia, iar la sfârşit se încorporează frişca bătută lejer. www.simonacallas.com Se umplu formele din silicon pe jumătate cu mousse de ciocolată, se aşază cireşele amarene, se acoperă cu mousse de ciocolată până se umplu formele. Se aşază inimile decupate din foaia de ruladă şi se dă forma la congelator pentru câteva ore. După ce se întăreşte, se poate glasa.
Preparare glazura de catifea
Pentru glazura de catifea cu ciocolată, se topesc ciocolata şi unul de cacao – separat, pentru că au temperaturi de topire diferite – apoi se amestecă şi se transferă în vasul pistolului de vopsea. www.simonacallas.com Când amestecul ajunge la 36 grade Celsius, se scot prăjiturile din congelator, se extrag din forma de silicon şi se glasează. Mai multe detalii găsiţi aici (link).
***
Preparare glazura de ciocolată roz
Pentru glazura de ciocolată roz, se topeşte ciocolata, se adaugă uleiul, se omogenizează, se transferă într-un con din hârtie de copt şi se umplu adânciturile din partea superioară a prăjiturilor. www.simonacallas.com Puteţi să folosiţi şi un jeleu din fructe roşii, eu am preferat ciocolata roz pentru că aveam în casă şi pentru că am vrut să se vadă mai bine în poze contrastul cu glazura catifea.
Prăjiturile se lasă în frigider până la dezgheţare apoi se pot servi. Sunt o bunătate.
Dacă apreciaţi reţetele mele, vă rog să daţi Like şi să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante. NOU!!!! Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, noi-noute, usoare si delicioase.
Pentru Dragobete sau Valentine’s Day, va recomand si Prajituri inimioare cu ciocolata alba si capsune (clic pe poza pentru reteta):
…sau aceste minunate Cupe din ciocolata, umplute cu mousse de zmeura (clic pe poza pentru reteta):
Deosebite …le voi încerca cu siguranța 🤗😘. Mulțumesc pt reteta!
Buna,unde se gaseste untul de cacao?
Eu l-am cumparat online de aici: https://www.bio-superfoods.ro/unt-cacao-500g
Sunt sanse sa gasesti si la magazinele naturiste sau la hypermarket (atentie, sa fie unt de cacao alimentar, nu cosmetic).
Felicitari, Simona !
Impecabil, asa cum ne-ai obisnuit.
Creatiile tale sunt uimitoare, perfectioniste. Ne spui si noua de unde ai cumparat si forma?
Asa cum am spus in introducere, o am de multi ani si nu mai stiu de unde am cumparat-o. Am un dulap mare, plin cu tot felul de forme, decupatoare, ustensile, pe care le cumpar de oriunde gasesc ceva care sa-mi atraga atentia si care devine din ce in ce mai naincapator, pentru ca in permanenta cumpar cte ceva. Magazine chinezesti, hypermarketuri, chiar si din piata am cumparat niste forme, magazine online, Aliexpress…
Multumesc Simona pentru raspuns…scuze, nu citisem chiar de la inceput, desi mereu ai ceva interesant de spus despre sau la prajitura prezentata. Si la mine e aceeasi problema, dulapurile devin neincapatoare cu tot felul de ustensile pentru copt, gatit…si tot mai vreau. Formele mele de silicon sunt insa pentru prajituri mai mici. Dar o sa caut pe net una cu 6 portii, de ce o fi. Multumesc inca odata!
[…] Când vine vorba de prăjituri, greu mă decid sub ce formă îmi plac mai mult: la tavă, în forme de brioşe/cupcakes, ori în alte forme. Am tăvi şi forme de toate felurile, probabil că de asta mi-e destul de dificil să aleg. Iată însă că formele de mini gugulufi nu le-am folosit prea des în reţetele de pe blog. De la Rum Baba şi Mini Checurile cu afine şi lămâie nu am mai postat o prăjitură făcută în astfel de forme. Fiind din silicon, ele pot fi folosite foarte bine şi pentru prăjituri de tip entremet, cum ar fi acestea (link). […]
Bună ziua, va rog dacă puteți sa îmi spuneți de unde ați luat pistolul pentru efectul de catifea? Mulțumesc frumos
De la Dedeman. Este un pistol pentru vopsea. L-am luat pe cel mai ieftin.