Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas crema ciocolata ganache prajituri de cofetarie simonacallas reteta amandina preparare

ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE (INCLUSIV GRUPURI PE FB). NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.

Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, WhatAapp, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.

copyright

Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

Vă plac amandinele? Dar fisticul? Eu le iubesc pe amândouă. Îmi amintesc de perioada copilăriei. Amandinele erau printre cele mai iubite prăjituri de cofetărie – am mai povestit despre ele aici (link). Cât despre fistic, el se regăsea mai rar în produsele de cofetărie – în afară de Prăjitura Bucureşti şi Prăjitura Pompadour, erau puţine reţete care valorificau această aromă fantastică. Faptul că este o aromă scumpă ar putea fi unul dintre motive. Fisticul este el însuşi un fruct scump, cu siguranţă asta o ştiţi cu toţii, dar este în acelaşi timp extrem de gustos şi de apreciat.

Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

***

Aşadar, după Amandinele Mocca şi Amandinele cu portocale, astăzi vă aduc Amandine cu fistic. Este o prăjitură de cofetărie, preparată acasă, absolut delicioasă, însiropată, cu o cremă fină şi glazură de fondant crocant şi puternic aromat cu cacao.

Pentru cremă, am folosit un ganache din ciocolată cu aromă de fistic şi frişcă lichidă. Ciocolată cu fistic găsiţi aici (link). Dacă nu găsiţi ciocolată cu fistic, mai aveţi alte variante: cremă pasticcera cu pastă de fistic sau cremă de unt cu esenţă de fistic şi puţin colorant. Fondantul se găseşte de cumpărat – de exemplu aici (link) dar ambalajul conţine 15 kg. Dacă aveţi nevoie de cantităţi mici, puteţi să preparaţi fondantul în casă, găsiţi reţeta aici (link).

 

Prajitura Amandina de cofetarie

 

Ingrediente Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

(pentru 15 buc de 100 g fiecare)

 

Blat pandişpan cu cacao

  • 4 ouă mari
  • 6 linguri zahăr tos
  • 4 linguri făină www.simonacallas.com
  • 2 linguri cacao pudră
  • un praf de sare

 

Sirop vanilat

  • 150 g zahăr tos
  • 450 ml apă www.simonacallas.com
  • 1-2 linguriţe extract de vanilie

 

Crema de fistic

  • 300 g ciocolată cu fistic www.simonacallas.com
  • 200 g frişcă lichidă

 

Glazură

  • 500 g fondant www.simonacallas.com
  • 1-2 linguri cacao pudră

Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

 

Preparare Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

 

Preparare blat pandispan cu cacao

Se pregăteşte o formă dreptunghiulară cu laturile de 14,5×22,5 cm care se tapetează la bază şi se încinge cuptorul la 175 grade Celsius.

Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Făina se cerne împreună cu cacao. www.simonacallas.com Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare, se adaugă zahărul în ploaie şi se bat în continuare până când se topeşte zahărul şi se obţine o bezea. Se adaugă şi gălbenuşurile, se mixează de câteva ori. La final se încorporează amestecul uscat, cu ajutorul unei spatule. Detalii cu fotografii din timpul preparării pandişpanului cu cacao, găsiţi aici (link).

Se transferă compoziţia în forma pregătită şi se introduce în cuptor pentru 30 minute. www.simonacallas.com Când este gata, se scoate pe un grătar şi se lasă să se răcească complet, apoi se extrage blatul din formă şi se taie în trei, pe orizontală.

Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

***

Preparare sirop vanilat

Apa şi zahărul se fierb câteva clocote, apoi se iau de pe foc, se adaugă extractul de vanilie şi se lasă să se răcească.

 

Preparare crema de fistic

Jumătate din cantitatea de frişcă lichidă se înfierbântă şi se toarnă peste ciocolată. www.simonacallas.com Se omogenizează, apoi se adaugă restul de frişcă şi se dă la rece câteva ore. Apoi se mixează cateva minute, până se obţine o cremă fină şi aerată.

 

Preparare glazura

Fondantul se pune într-o crăticioară pe foc mic, se stropeşte cu 2-3 linguri de apă rece şi se amestecă până se topeşte. www.simonacallas.com Se adaugă cacao, se omogenizează şi se ia de pe foc.

 

Montare Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas

Se pune deoparte cam un sfert din cantitatea de cremă, pentru decor, restul de foloseşte pentru umplerea amandinelor.

Se aşază pe o planşetă o foaie de blat, se însiropează din belşug. www.simonacallas.com Se întinde crema, se acoperă cu a doua foaie de blat care se asemenea se însiropează. Se întinde al doilea strat de cremă, se acoperă cu ultima foaie de blat, se însiropează şi se dă la rece.

Amandina

După ce se stabilizează, se porţionează prăjitura în bucăţi pătrate, se glazează în fondant şi se decorează cu câte o avelină din crema pusă deoparte. www.simonacallas.com Prăjiturile se păstrează la rece, 2-3 zile. Teoretic, ar rezista şi mai mult, dar se topeşte glazura, din cauza contactului cu blatul umed.

Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să daţi Like şi să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante. NOU!!!! Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, noi-noute, usoare si delicioase.

Amandine cu fistic si glazura fondant by Simona Callas