5
(11)

Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata reteta Torta Tres Chocolates receta Triple Chocolate layer cake recipe drei Schokoladenkuchen rezepte fara gelatina no gelatin ohne gelatine degrade ombre

ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE (INCLUSIV GRUPURI PE FB). NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.

Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, WhatAapp, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.

copyright

Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata

Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata

 

Pentru iubitorii de ciocolata, acest desert este un rasfat absolut fantastic. Se compune dintr-un blat negru umed, extrem de pufos, si trei straturi de crema fina de ciocolata in degrade, foarte delicata si catifelata, care se topeste in gura. Ce este deosebit la prajitura mea, fata de altele care se gasesc pe internet, este ca eu nu am folosit deloc gelatina in compozitia ei. Iar prajitura mea are tinuta, este delicioasa si nu are aspectul de cauciuc pe care il confera gelatina, mai ales atunci cand este utilizata in exces.

Nu am neaparat ceva impotriva gelatinei, dar evit pe cat pot sa o adaug in deserturile mele, pentru ca prefer sa folosesc ingrediente cat mai naturale. De aceea prajiturile mele sunt apreciate, atat de cei care au ocazia sa guste din ele, cat si de cei care si le prepara singuri, folosind retetele mele. Retete pe care, by the way, le veti gasi intotdeauna aici in blogul meu si pe canalul meu de Youtube, GRATUIT. Nu am de gand sa scot carti cu retete si niciodata nu voi cere bani pentru ele.

Asadar, aceasta prajitura este divina. Pentru a obtine acel superb degrade, folosesc in blat cacao neagra de calitate (eu sunt fan Schmidt si Van Houten, le gasiti pe amandoua la Auchan, Cora si Carrefour). In primul strat de crema pun ciocolata neagra cu minim 75% cacao. In al doilea strat de crema se pune ciocolata cu lapte iar in ultimul strat ciocolata alba. Pentru un gust desavarsit, desigur, se recomanda ingrediente de calitate si ciocolata adevarata (nu menaj, nu „tablete cu cacao”).

Desert degrade alb negru cofetarie fara coacere fara gelatina

Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata

Sigur ca si Valrhona sau Callebaut sunt foarte OK, pentru gusturi rafinate, dar acestea se gasesc doar la magazinele online specializate si in ambalaje mari, de minim 1 kg, iar cine gateste doar pentru familie, in cantitati mici, risca sa ii expire in dulap. Asa am patit eu cu unele ingrediente, asa ca pe cat posibil prefer sa cumpar din bacanie sau hypermarket, putem gasi si aici ingrediente foarte bune.

Eu aici am folosit de exemplu ciocolata organica marca Chocolates Sole – este o fabrica din Republica Dominicana, are toate sortimentele de ciocolata (alba, cu lapte, neagra) plus o multime de varietati, cu diverse arome adaugate. Se gaseste la magazinele bio si la Mega Image. Dar, sigur ca puteti folosi orice ciocolata va place.

Am pus mai putin zahar in blat si in stratul de crema neagra, pentru ca, in combinatie cu straturile de crema cu lapte si alba, care sunt foarte dulci, sa formeze o balanta perfecta. Pentru decor am ales sa folosesc fulgi de ciocolata Blossom Trio, se gasesc la magazinele online. Puteti foarte bine sa decorati cu frisca sau sa lasati simplu. Prajitura este atat de buna, incat merita savurata si fara decor 😉

Pentru un gust fantastic si o cremozitate perfecta, va recomand sa folositi pe cat posibil ingrediente de calitate, pentru ca ele fac diferenta.

Eu am preparat intr-o rama dreptunghiulara si am obtinut o prajitura de cca 1,2 kg, pe care am portionat-o in dreptunghiuri. Din aceleasi cantitati puteti prepara un tort rotund cu diametrul de 20-22 cm.

Triple Chocolate Layer Cake recipe

 

Ingrediente Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata

 

Blat negru umed

  • 75 g făină 000
  • 20 g cacao neagră
  • 1 vârf linguriţă bicarbonat de sodiu
  • un praf de sare www.simonacallas.com
  • 1 ou mare
  • 75 g zahăr tos
  • 30 ml ulei
  • ½ linguriţă extract de vanilie
  • 100 g iaurt grecesc (sau alt iaurt cremos)

 

Crema de ciocolata neagra

  • 100 g ciocolată neagra (86% cacao), topita
  • 50 g mascarpone, rece
  • 50 g zahăr pudră www.simonacallas.com
  • ¼ linguriţă extract de vanilie
  • 100 g frişcă bătută lejer

 

Crema de ciocolata cu lapte

  • 100 g ciocolată cu lapte, topita
  • 100 g mascarpone, rece www.simonacallas.com
  • ¼ linguriţă extract de vanilie
  • 100 g frişcă bătută lejer

 

Crema de ciocolata alba

  • 100 g ciocolată alba, topita
  • 100 g mascarpone, rece www.simonacallas.com
  • 100 g frişcă bătută lejer

 

Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata

Preparare Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata

 

Preparare blat negru umed

 Se incinge cuptorul la 175 grade Celsius si se pregateste o forma de copt dreptunghiulara cu laturile de 16×25 cm, care se tapeteaza cu hartie de copt. Pentru blat rotund, va rog sa cititi introducerea articolului.

Oul se bate spuma cu zaharul. Se adauga uleiul, vanilia, iaurtul, se omogenizeaza. www.simonacallas.com Ingredientele uscate (faina, cacao, bicarbonatul, sarea) se cern impreuna si se adauga in compozitie. Se toarna compozitia in forma, se niveleaza usor cu o spatula (nu apasati, caci blatul va forma denivelari in timpul coacerii).

Se introduce in cuptor pentru 20 minute. Nu coaceti in exces, caci se va usca. Blatul trebuie sa fie moale, delicat si pufos. www.simonacallas.com Cand este gata, se scoate blatul din cuptor si se lasa sa se raceasca complet, apoi se extrage din forma si se inlatura hartia de copt. Apoi blatul se asaza inapoi in forma in care a fost copt. O rama de inox cum am eu e foarte practica, dar prajitura se poate monta si in tava, daca puneti hartie de copt la baza, ca sa o puteti extrage apoi. www.simonacallas.com Eu inserez folie de acetofan intre blat si peretii formei, pentru ca la final prajitura sa poata fi extrasa cu usurinta. Dar se poate si fara acetofan, treceti lama unui cutit intre prajitura si peretii formei pentru a le desprinde.

Triple Chocolate Layer Cake recipe

Desert degrade alb negru cofetarie fara coacere fara gelatina

Preparare crema de ciocolata neagra

Mascarpone se mixeaza cu zaharul pudra. Se adauga vanilia, ciocolata topita (la microunde sau la bain-marie), se omogenizeaza. La final se adauga frisca batuta si se incorporeaza cu o spatula. www.simonacallas.com Nu cu mixerul, caci se poate taia. Crema se pune peste blat, se niveleaza si se da la congelator pana cand preparam stratul urmator. Este necesar sa fie putin intarita, ca sa nu se deniveleze atunci cand intindem stratul urmator. Cremele cu gelatina au avantajul ca sunt lichide si se niveleaza singure atunci cand le turnam. Cremele fara gelatina sunt mai dense si trebuie nivelate cu spatula. Dar sunt mult mai gustoase 😉

Triple Chocolate Layer Cake recipe

 

Preparare crema de ciocolata cu lapte

In crema de ciocolata cu lapte, ca si in cea alba, nu am adaugat zahar deloc, pentru ca ciocolatele sunt oricum foarte dulci.  Asadar, mascarpone se omogenizeaza cu mixerul, se adauga vanilia (optional) si ciocolata cu lapte topita (la microunde sau la bain-marie), iar la final frisca batuta, care se incorporeaza cu o spatula. Crema se intinde peste cea de ciocolata neagra, apoi forma se da iar la congelator.

Desert degrade alb negru cofetarie fara coacere fara gelatina

Preparare crema de ciocolata alba

Mascarpone se mixeaza putin, sa se alifieze, se adauga ciocolata alba topita (la microunde sau la bain-marie), iar la final se incorporeaza cu o spatula frisca batuta. Am specificat frisca batuta lejer, cu sensul sa fie batuta cam pe jumatate – adica sa fie legata, dar moale. Crema alba se intinde peste cea de ciocolata cu lapte, se niveleaza, iar prajitura se da la rece pana a doua zi. Ca sa se scoata perfect din forma si sa se taie frumos, eu o congelez partial.

A doua zi, prajitura se portioneaza, se decoreaza si se poate servi. Este o minunatie de desert ❤.

Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante. NOU!!!! Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, originale, deosebite si delicioase.

Prajitura Trei Ciocolate Tort Trio Ciocolata

 

 

Print Friendly, PDF & Email

How useful was this post?

Click on a star to rate it!

As you found this post useful...

Follow us on social media!