5
(13)

Prajitura Krantz cu nuci caramelizate reteta perfecta simpla usoara prajituri de casa cu nuca usoare crema de nuci blat cu nuca si bezea tort crant simplu usor

 

   Prajitura Krantz cu nuci caramelizate

Prajitura Krantz cu nuci caramelizate

Aceasta minunatie de prajitura, perfecta pentru sarbatori, dar si pentru orice ocazie, ne este adusa astazi de prietena mea Viorica Daniela Stanimirescu, ale carei prajituri au incantat atata lume, incat multe prajiturese ii tot fura pozele, sa se faleasca cu ele. Minunatiile care ies din mainile ei, le puteti admira pe pagina de Facebook Pasiune si rabdare in bucatarie.

Trebuie sa va spun ca este o prajitura satioasa, contine multe nuci si multe oua, dar este atat de buna incat nu va veti putea opri la o portie. Foile sunt ca cele de la Tortul Egiptean, din blat pufos cu albusuri si nuca. La crema se utilizeaza galbenusurile, se gateste la baie de aburi ca si crema de vanilie; dar se prepara mult mai simplu, fara lapte si amidon. Iar decorul acestei prajituri este facut din krantz de nuca.

In concluzie, acest desert este o bunatate. Se prepara usor, contine multa nuca, e delicioasa si rezista foarte bine in frigider cateva zile, asa incat poate fi preparata din timp. Nu este de mirare deci, ca Prajitura Krantz este foarte populara in bucataria romaneasca din toate regiunile tarii si e cunoscuta de foarte multi ani.

Ingredientele de mai jos sunt pentru o prajitura cat tava mare de aragaz. Deci, este perfecta pentru o petrecere mare cu toata familia. Daca aveti nevoie de mai putina, impartiti suprafata tavii de aragaz la suprafata tavii pe care doriti sa o folositi si aflati de cate ori trebuie sa impartiti cantitatile din reteta. Desi, va asigur ca, la cat este de buna, tava aragazului vi se va parea putina 😉

Atentie: Pentru un plus de savoare, folositi nuci coapte in cuptor, in prealabil. Va asigur ca prajitura va fi si mai buna asa <3

Prajitura Krantz cu nuci caramelizate

Ingrediente Prajitura Krantz cu nuci caramelizate

Reteta si fotografiile ii apartin doamnei Viorica Daniela Stanimirescu

Pentru 1 foaie (avem nevoie de 4 foi)

  • 4 albusuri la temperatura camerei
  • 80 g zahar alb, tos
  • 120 g nuca macinata
  • 40 g faina
  • ¼ lingurita sare

 

Pentru crema

  • 16 galbenusuri (de la ouale folosite pentru foi)
  • 250 g zahar alb, tos
  • 600 g unt cu 80-82% grasime, moale
  • 2 lingurite extract vanilie
  • 200 g nuci tocate mai fin

 

Pentru Krantz (decor)

  • 120 g zahar alb, tos
  • 100 g nuci, sferturi sau bucati

Tort cu nuca crant krant

 

Preparare Prajitura Krantz cu nuci caramelizate

Reteta si fotografiile ii apartin doamnei Viorica Daniela Stanimirescu

Preparare foi

Foile se prepara pe rand, iar compozitia pentru fiecare se face separate, caci aluatul cu bezea este foarte delicat si nu rezista pana cand se coc foile dinainte.

Asadar, se incinge cuptorul la 170 de grade si se pregateste o tava de aragaz (cca 30×40 cm), care se tapeteaza cu hartie de copt. Daca aveti doua tavi, merge mai repede, caci pana se coace prima foaie, o puneti in tava pe cea de-a doua.

Se bat spuma 4 albusuri cu sarea. Se adauga zaharul in ploaie, batand in continuare pana se topeste tot zaharul si se obtine o bezea. Luati putina bezea intre doua degete si nu trebuie sa se simta cristalele de zahar. Se amesteca faina si nuca macinata si se adauga in bezea. Se incorporeaza cu o spatula, usor, de jos in sus, ca sa nu iasa aerul din bezea. Se rastoarna aluatul in tava pregatita, se niveleaza usor si se introduce in cuptor pentru 12-15 minute. Urmariti cand incepe sa se rumeneasca.

Cand e gata, se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca. Daca nu aveti decat o tava, trageti foaia cu tot cu hartia de copt din tava, pe blatul mesei sau pe o planseta, iar in tava puneti alta hartie de copt curata. Atentie, insa, nu puneti blatul pentru foaia urmatoare in tava calda. Trebuie sa fie racita tava.

In timp ce se coace o foaie, o pregatim pe urmatoarea. Vom coace astfel 4 foi.

tort crant reteta clasica

Prajitura Krantz cu nuci caramelizate

Preparare crema

Galbenusurile se freaca spuma cu zaharul si vanilia, intr-un bol de ceramic sau de metal. Puteti folosi si zahar vanilat, dar scadeti din cantitatea de zahar tos, astfel incat in total sa fie 250 g de zahar. Apoi se pun pe baie de abur, amestecand incontinuu, pana cand se topeste zaharul si capata consistenta unei creme. Dureaza cam 10 minute. Apoi se pune vasul deoparte si se lasa sa raceasca. Untul, la temperature camerei, se inspumeaza. Se adauga crema de ou, in 2-3 transe, mixand cu viteza mare. La final se adauga nuca si se omogenizeaza, mixand de cateva ori.

tort crant reteta clasica

Preparare krantz

Se pregateste o tava de aragaz, in care se pune hartie de copt. Zaharul se topeste la foc mic-mediu, intr-o craticioara curata si uscata. Dupa ce s-a topit tot zaharul, se adauga nucile, se amesteca rapid sa fie acoperite de zahar, apoi se rastoarna totul pe hartia de copt, in strat cat mai subtire, ca sa poata fi sfaramat usor. Se lasa la racit, apoi se maruntesc nu prea fin, cu ciocanul de snitele.

 

Montare Prajitura Krantz cu nuci caramelizate

Crema se imparte in 4 parti egale. In tava (sau pe o planseta) se asaza foile, una peste alta, unse cu crema intre ele. Ultimul strat va fi de crema. Se presara cat mai omogen nucile caramelizate si se da prajitura la frigider. A doua zi se portioneaza si se serveste. Se pastreaza la rece, acoperita, ca sa nu se usuce. Reteta si fotografiile ii apartin doamnei Viorica Daniela Stanimirescu

Prajituri de casa cu nuca

 

 

How useful was this post?

Click on a star to rate it!

As you found this post useful...

Follow us on social media!

We are sorry that this post was not useful for you!

Let us improve this post!

Tell us how we can improve this post?