5
(20)

Tort Dobos cu portocale Tortul Dobos de cofetarie clasic traditional sapte foi subtiri reteta originala crema de unt unt cu ciocolată si nuci zahar caramelizat

Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, WhatAapp, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.

copyright

Tort Dobos cu portocale

Tort Dobos cu portocale by Simona Callas

Tortul Dobos este o capodoperă culinară inventată prin anul 1884, de un Cofetar-Şef din Imperiul Austro-Ungar, pe nume József Dobos. Torturile cu straturi au devenit populare după 1880, iar creaţia lui Dobos a fost în ton cu moda. Tortul Doboş tradiţional conţine şapte straturi de blat, alternând cu straturi de cremă de unt cu ciocolată. La exterior este acoperit de obicei cu nuci măcinate (sau migdale, alune de pădure sau castane). Intenţia de bază a Chef-ului József Dobos a fost să conceapă un tort care să ţină mai mult decât altele, într-o epocă în care frigiderul era doar un vis frumos al tuturor cofetarilor. Barotarea cu nuci măcinate ajuta la păstrarea tortului şi prevenea uscarea lui, acţionând ca un strat protector.

În limba maghiară, „dobos” înseamnă „toboşar”. Versiunea originală are deasupra un strat de caramel atât de tare încât poţi să baţi în el ca într-o tobă. Din acest motiv, precum, şi din cauza numelui creatorului său, acestui tort i se mai spune „Tortul-tobă”.

***

Tort-Dobos-Portocale

Aşadar, Tortul Doboş a fost prezentat lumii în anul 1885, la Expoziţia Naţională Generală din Budapesta, iar Franz Josef I (Împăratul Austriei şi Rege al Ungariei) a fost printre primii care au gustat creaţia cofetarului Dobos.

Eu am ales să prepar Tortul Doboş în formă dreptunghiulară, iar blatul acoperit cu zahăr caramelizat l-am înlocuit cu portocale caramelizate (găsiţi reţeta aici). Combinaţia portocale cu ciocolată e divină şi per ansamblu tortul a fost demenţial de bun 🙂

Tort Dobos cu portocale

Ingrediente Tort Dobos cu portocale by Simona Callas

(10-12 porţii)

Pentru foi:

  • 8 ouă
  • 200 g făină
  • 200 g zahăr pudră
  • 120 g unt topit şi răcit
  • 1 vârf cuţit sare www.simonacallas.com
  • 1 lingură suc portocale
  • 1 lingură coajă de portocală dată pe răzătoare
  • 1 linguriţă extract de portocale
  • 2-3 picături colorant alimentar portocaliu (opţional)

Pentru cremă:

  • 4 ouă
  • 200 g zahăr
  • 200 g ciocolată
  • 200 g unt www.simonacallas.com

Pentru glazură

  • 200 g ciocolată amăruie ruptă în bucăţi mici
  • 200 ml smântână pentru frişcă
  • 50 ml lapte www.simonacallas.com
  • 1 lingură zahăr

Pentru decor:

Tort Dobos cu portocale

Preparare Tort Dobos cu portocale by Simona Callas

Preparare foi:

Se pregătesc două tăvi de aragaz, care se tapetează cu hârtie de copt. Se preîncălzeşte cuptorul la 180 grade Celsius.

Gălbenuşurile se mixează bine cu zahărul până când se obţine o cremă. www.simonacallas.com Se adaugă untul, coaja şi sucul de portocală, extractul de portocale, colorantul alimentar şi se omogenizează. Se încorporează făina, în 3 tranşe. Făina se adaugă în ploaie şi se amestecă prin răsturnare. La final se adaugă albuşurile bătute spumă cu un praf de sare.

Tort ciocolata portocale

Compoziţia se împarte în mod egal în cele două tăvi. Timpul de coacere este de aproximativ 12 minute. La jumătatea timpului, se face rocada tăvilor în cuptor, pentru a se coace uniform. www.simonacallas.com Foile se scot din tăvi cât sunt calde. Se răstoarnă pe un suport de lemn sau pe o tavă curată, se dezlipeşte hârtia de copt si se taie în fâşii, care se aşază pe un suport, cu hârtie de copt curată între ele. De preferat este să fie depozitate într-un loc mai răcoros şi fără umiditate.

Tort ciocolata portocale

***

Preparare crema:

Ouăle întregi se bat cu zahărul pe baie de aburi, până când compoziţia începe să se îngroaşe. Se ia vasul de pe baia de abur, se adaugă ciocolata şi se amestecă până se topeşte ciocolata şi se omogenizează. www.simonacallas.com Se lasă crema să se răcească, amestecând din când în când. Apoi  se acoperă cu folie alimentară (pentru a nu se usca la suprafaţă) şi se pune în frigider pentru (minim) 1-2 ore. Crema se va închega ca o smântână concentrată.

Tort ciocolata portocale

Untul (la temperatura camerei) se mixează până devine cremos, apoi se adaugă treptat din crema răcită şi se omogenizează. Va rezulta o cremă fină şi mătăsoasă.

Crema fina de ciocolata

Preparare glazura:

Smântâna, laptele şi zahărul se amestecă şi se înfierbântă şi se toarnă peste ciocolată.  www.simonacallas.com Se aşteaptă 2-3 minute, apoi se amestecă până când se topeşte ciocolata şi se obţine o compoziţie omogenă.

Tort Dobos cu portocale

Asamblare Tort Dobos cu portocale by Simona Callas

Se aşază unele peste altele foile de blat şi se întinde cremă între ele. Straturile de cremă trebuie să aibă cam aceeaşi grosime cu straturile de blat.

Glazura ciocolata

Cu crema rămasă se îmbracă tortul la exterior şi se opresc 1-2 linguri pentru decor. Tortul îmbrăcat în cremă se pune pentru 10 minute în congelator.

Glazura ciocolata

***

Tortul se aşază pe un grătar la rândul lui aşezat deasupra unei tăvi. www.simonacallas.com Se toarnă glazura, având grijă să îmbrace bine toţi pereţii. După ce se scurge excesul de glazură, se pune tortul pe platoul de servire. Se decorează cu crema rămasă şi cu portocale caramelizate. Se păstrează la rece până la servire.

Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să daţi Like şi să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante.   NOU!!!! Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, noi-noute, usoare si delicioase.

Tort Dobos cu portocale

How useful was this post?

Click on a star to rate it!

Average rating 5 / 5. Vote count: 20

No votes so far! Be the first to rate this post.

As you found this post useful...

Follow us on social media!