Piept de pui cu orez negru si legume reteta rapida usoara fel principal retete usoare carne de pasare mancare cu pui mancaruri simple gustoase rapide
Piept de pui cu orez negru si legume
Reteta pe care o prezint astăzi este una nobilă, simplă şi săţioasă. Piept de pui, orez negru şi legume colorate – o combinaţie interesantă, uşor exotică datorită orezului negru,. condimentată după gust, care poate fi servită şi la prânz dar şi la o cină uşoară.
Orezul negru, acest miracol al naturii, era extrem de preţuit în China, şi datorită proprietăţilor sale era supranumit „orezul longevităţii”. Bogat în antocianine (pigmenţii care îi dau culoarea întunecată şi care sunt substanţe puternic antioxidante), fibre, vitamine, minerale şi aminoacizi esenţiali, dar cu mai puţine glucide faţă de orezul obişnuit, „orezul longevităţi” îşi merită cu prisosinţă acest supranume. Chinezii considerau că acest orez avea darul de a prelungi viaţa.
Până nu de mult, orezul negru era foarte greu de găsit, fiind preţuit şi protejat. În China veche numai împăratul şi nobilii aveau voie să mănânce orez negru; oamenilor obişnuiţi nu le era permis acest aliment, motiv pentru care orezului negru i se mai spune „orezul interzis”.
Să ne bucurăm, deci, că acele vremuri au apus şi că astăzi avem acces şi noi, muritorii de rând, la acest aliment preţios 🙂
Ingrediente Pept de pui cu orez negru si legume
(pentru 4 porţii)
• 500 g piept de pui dezosat
• 1 cană orez negru (250 g)
• 200 g boabe porumb congelate
• 200 g mazăre congelată
• 2 morcovi
• 1 ardei roşu
• sare, piper după gust
Preparare Piept de pui cu orez negru si legume
Orezul negru l-am fiert la foc mic cu 2 căni de apă (în care am adăugat 1 linguriţă concentrat de legume şi 1 lingură ulei, dar nu este obligatoriu),. până când a scăzut apa (circa 60 minute); apoi am stins focul şi am lăsat acoperit.
Pieptul de pui l-am tăiat în bucăţi mici, l-am condimentat şi l-am prăjit pe toate părţile, cât să prindă culoare (câteva minute). Puiul poate fi gătit şi la grătar sau în cuptor,. eu am ales să îl prăjesc de data aceasta, din criză de timp.
Legumele le-am pus într-o tigaie în care am încins 2 linguri ulei şi le-am lăsat la foc mic, acoperite,. până când s-au evaporat; am presărat un praf de sare şi puţin piper.
Am servit cald, orezul amestecat cu legume, alături de câteva bucăţi din pieptul de pui. AICI (link) gasiti alte retete gustoase cu carne de pui.
Dacă apreciaţi reţetele mele, vă rog să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante. NOU!!!! Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, noi-noute, usoare si delicioase.
Ce papa bun ai facut, din nou! Esti tare priceputa! Te pup!
toti puii din blog o sa ti-i execut 🙂
… si poze excelente! (include ideea de prezentare) o incantare…
Multumesc, Merisor, pup si eu :X
…si sa vezi cati mai am 🙂
Multumesc mult, Didi. Ma bucur ca iti plac pozele :X
N-am incercat inca orez negru dara arata tare bine .
Arata interesant, da, si gustul e putin diferit fata de orezul alb (dar nu mai putin placut); atata doar, trebuie sa fii atent ca pateaza in mov 🙂 Multumesc mult, Dia, pentru semnul de trecere :-f
Grozav, as vrea sa ma incumet si eu,desi in prima faza, cred ca numai eu as manca. Ai mei ar astepta cateva zile sa vada reactiile mele :)) Super!
Laura, eu am fost surprinsa sa constat ca orezul negru are un alt gust decat cel alb, si da, culoarea nu face parte dintre cele foarte apetisante 🙂 Dar e bun, sanatos si combinat cu legume si carne de pui a avut succes la noi 🙂 Multumesc mult :-f
Superbe culori in farfurie!