5
(5)

Jumari fragede reteta jumari de porc perfecte cum se fac jumarile de porc din ce carne se fac jumarile pomana porcului pork belly cracklins homemade cracklings pork scratchings chicharrones pork rinds

Jumari fragede reteta jumari de porc

Jumari fragede reteta jumari de porc

 

De unde vin jumarile

 Jumarile de porc fac parte din cultura noastra gastronomica si din traditiile culinare ale sarbatorilor de iarna. Insa, trebuie sa va spun ca nu le-am inventat noi si ca jumarile sunt la fel de populare si in gastronomiile britanica, spaniola, americana, chineza. Practic, toate natiile care cresc porci pentru consum, prepara si indragesc acest deliciu.

Din ce se fac jumarile

 Jumarile se pregatesc din acele parti care contin atat slanina cat si carne: gusa, burta, piept – cu sau fara sorici. Mie imi plac jumarile cu sorici, dar cine nu iubeste soriciul poate sa il indeparteze. Cumpar de la macelarie bucati de fleica, slanina, piept (daca pieptul are si oase, le pun deoparte pentru ciorba), le tai in cuburi potrivite (cam 2-3 cm) si le prajesc in tigaie. Daca nu gasesc slanina, pun 2 linguri de untura din borcan, ca sa nu se arda carnea pana cand isi lasa zeama. Folositi untura curata, eu am in permanenta in frigider 1-2 borcane.

Cum se fac jumarile

Jumari fragede reteta jumari de porc

Cum se fac jumarile fragede

 Se foloseste un vas de calitate, care nu lipeste (preferabil teflon), larg (ca sa nu stea inghesuite bucatile de carne) si cu pereti inalti (ca sa avem loc sa amestecam). Nu se pune absolut nimic in tigaie (sau cratita), in afara de carne (si eventual untura). Nu se pune sare, nici piper, nici alte condimente, nici apa.

Se pun in vas atatea bucati cate incap (plus 2 linguri untura), se acopera cu capac si se lasa la foc minim. Carnea isi lasa sucurile, grasimea se topeste, amestecam din cand in cand. Cand carnea s-a fragezit (putem verifica cu o furculita, daca intra usor), se da capacul deoparte. Astfel, se evapora apa iar carnea se rumeneste.

Cum se fac jumarile

Cu cat vasul in care pregatim jumarile este mai larg, cu atat apa se va evapora mai repede. Daca jumarile stau prea inghesuite, se sfarama. Cand jumarile sunt rumenite frumos, iar apa a scazut de tot si in tigaie a ramas doar untura topita, se scot jumarile cu o spumiera si se pun intr-un recipient cu capac (borcan sau caserola – eu folosesc chiar si cutiile de plastic de la inghetata). Capacul se pune numai dupa ce jumarile s-au racit complet! Apoi se pastreaza in frigider.

Jumari fragede reteta jumari de porc

 

cum se fac jumarile

Cum se pastreaza jumarile

 Jumarile se pastreaza in recipiente bine inchise, la racoare (o camara racoroasa ori frigider). Cui ii place, poate sa puna jumarile intr-un borcan mai mare si sa toarne untura calda peste ele. In Ardeal se consuma jumarile impreuna cu untura, intinsa pe paine.

Eu strecor untura si o pun intr-un borcan curat si uscat. O las sa se raceasca, apoi inchid bine capacul. Se pastreaza de asemenea in frigider, altfel rancezeste. Untura obtinuta din topirea jumarilor e alba si de calitate. Eu o folosesc pentru foitaj de casa, cornulete, biscuiti, dar si la sarmale, tocanite si alte preparate din carne de porc.

 

Cum se mananca jumarile

 Jumarile se pot consuma ca atare, cu sare si ceapa ori cu muraturi; se pot pregati cu oua (un mic dejun taranesc excelent), se pot pune in varza calita – noua sau murata (varza calita cu jumari este de asemenea o mancare rustica satioasa si apreciata). Se mai face si pasta din jumari, dar eu nu ma indur sa le stric, prefer sa le mananc intregi.  Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să daţi Like şi să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări,. vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante. Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, noi-noute, usoare si delicioase.

Jumari fragede reteta jumari de porc

 

How useful was this post?

Click on a star to rate it!

Average rating 5 / 5. Vote count: 5

No votes so far! Be the first to rate this post.

As you found this post useful...

Follow us on social media!