Aperitiv rapid cu creveti reteta fructe de mare la cuptor bruschete paine prajita
Aperitiv rapid cu creveti
E prima oară când gătesc creveţi. Am ales un aperitiv simplu şi rapid, fără ingrediente sofisticate şi fără mare filosofie de preparare, dar cu un gust divin. Dacă nu ar fi atât de scumpi, jur că aş găti foarte des creveţi 🙂
Ingrediente:
• 10 bucăţi creveţi mari (de recomandat proaspeţi, dar eu am găsit prefierţi)
• 2 căţei de usturoi tocaţi mărunt
• 1 linguriţă rasă busuioc uscat
• 50 g unt tăiat în cuburi mici
• 1 pahar vin alb demisec
• sare, piper după gust
Aperitiv rapid cu creveti
Pentru toast:
• 4 felii de baghetă franţuzească
• 1 cub mic de unt
• 1 lingură pătrunjel proaspăt tocat mărunt
• 1 lingură ardei roşu tocat mărunt
• un praf de sare
Preparare:
Mai întâi se prepară pâinea prăjită. Untul se freacă bine cu pătrunjelul, ardeiul şi sarea. Se obţine o pastă cu care se ung feliile de pâine, apoi se pun într-o tavă şi se introduc în cuptorul bine încins, pentru circa 10 minute.
A urmat o treabă interesantă: curăţarea creveţilor. Habar nu aveam cum se face, noroc cu internetul şi cu oamenii mari la suflet care împărtăşesc cu dărnicie din ceea ce ei ştiu sau au aflat de la alţii (adeseori contra cost).
Tutorialul din care am invăţat să curăţ creveţii (mulţumesc, Chef Paul Breheny 🙂 ):
Cam aşa arătau mustăcioşii mei înainte să-i curăţ:
…şi după curăţare:
Creveţii, decorticaţi, curăţaţi şi spălaţi bine în două-trei ape, se pun într-un vas termorezistent. Deasupra se presară cubuleţele de unt, usturoiul, busuiocul, sarea, piperul, vinul.
Se introduce vasul la cuptor pentru câteva minute (6-7 minute). Creveţii făcuţi cum trebuie au forma literei C – dacă sunt încovrigaţi, înseamnă că au fost gătiţi prea mult şi se fac talpă.
Se servesc imediat, stropiţi cu suc de lămâie şi cu pâinea prăjită alături. Creveţii sunt delicioşi. Sosul e demenţial.
Se servesc imediat, stropiţi cu suc de lămâie şi cu pâinea prăjită alături. Creveţii sunt delicioşi. Sosul e demenţial.
Simo, eu nu mancam creveti sau fructe de mare… fugeam de ele ca de …In fine, prima data cand am fost in Franta, am mers in sudul Frantei, unde acolo si apa se serveste cu fructe de mare sau peste. Mi-am calcat pe inima si am incercat o salata cu creveti. M-am indragostit in secunda aceea de aceste minunatii, de atunci ii ador! Imi plac gatiti in orice fel, mod, etc :)))) Iar ceea ce ai pregatit tu arata extrem, extrem de apetisant! Bravoo, Simo, arunca si la Focsani cativa!
crevetii sunt f gustosi, dar numai la restaurant am mancat; chiar ieri cauand retete asiatice, mi-am salvat si eu una de la JO e de fapt salata cu mai multe si creveti 🙂 ; ce bine ca indemni, sunt minunati
Eu n-am mancat pana acum, spre rusinea mea, dar sper sa indraznesc intr0o zi 🙂
Imi plac feliile de paine, le-as manca pe toate!
Minunat arata crevetii tai , draga Simona !
Nici eu nu am fost mare mancatoare de fructe de mare, pina nu am ajuns in Anglia la fiul meu, care, efectiv m-a rugat sa-i gust !!!Si pe urma, ma uitam in farfurie cati mai sunt….
Asa cu usturoi si vin imi plac cel mai mult.
Asa-i ca de acum inainte ai sa mai faci ?
Te tzuc fata draga !
Laura, Didi, Merisor, Sidy, va multumesc mult :-f :X
Se poate inlocui untul cu ulei de masline pentru a fi mancati de post? Multumesc!
Da.
[…] Crevetii se dezgheata, se spala sub jet de apa rece si se scurg. Eu am avut creveti congelati, dar se pot folosi si prefierti sau proaspeti. Atentie, caci acestia trebuie curatati (gasiti detalii aici – link) […]