cheesecake de ciocolata cheesecake cu ciocolata la cuptor cu oreo cel mai bun cheesecake delicios la cuptor simplu usor de facut reteta prajitura simpla usoara rapida fara blat prajituri de casa crema ciocolata desert usor rapid fara blat cu ciocolata baked chocolate cheesecake
ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE (INCLUSIV GRUPURI PE FB). NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.
Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, WhatAapp, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.
Cheesecake de ciocolata by Simona Callas
După cum am mai povestit, îmi place mult cheesecake. Şi, aşa cum bine ştiţi, cheesecake poate fi preparat la cald sau la rece, în ambele variante e la fel de special şi de gustos.
Eu am mai povestit câte ceva aici (link), dar haideti să ne întoarcem un pic în istorie… Cheesecake este un desert cunoscut şi iubit în întreaga lume. Deşi se crede că a fost inventat în New York, în realitate originea lui vine de foarte departe, ca timp şi loc.
Prima prăjitură cu brânză a fost creată în Grecia Antică, acum circa 4.000 de ani; mai precis în Insula Samos. Grecii considerau că deserturile cu brânză erau o bună sursă de energie şi au început să le servească atleţilor, chiar de la prima Olimpiadă, care a avut loc în anul 776 Î.Hr. Şi torturile de nuntă se preparau cu brânză. Din făină de grâu, miere şi bucăţi de brânză se forma o compoziţie care era coaptă, apoi răcită şi cam aşa se prepara şi se servea „cheesecake” în acele vremuri.
Când romanii au cucerit Grecia (146 Î.Hr.), au descoperit prăjitura cu brânză, pe care au prelucrat-o după gustul lor. Au adăugat ouă şi au mărunţit brânza din compoziţia prăjiturii. În plus, spre deosebire de greci care o serveau rece, romanii serveau prăjitura caldă.
***
Pe măsură ce Imperiul Roman s-a extins în Europa, desertul cu brânză a ajuns şi la alte popoare, care l-au îndrăgit şi l-au adaptat după propriile gusturi. În anul 1545 a fost publicată prima carte de bucate în Europa, iar în paginile ei apărea cheesecake ca un desert compus din făină, brânză, ouă, unt, lapte şi zahăr.
Abia în secolul al XVIII-lea, cheesecake a început să semene cu cel pe care îl ştim noi astăzi. Europenii începuseră să utilizeze ouăle bătute în prăjituri, în locul drojdiei, ca agent de creştere. Apoi europenii au emigrat în America şi au dus reţetele cu ei.
Crema de brânză este ingredientul american adăugat în „cheesecake” şi de atunci a devenit ingredientul principal al acestui desert, în Statele Unite. Crema de brânză Philadelphia pe care o utilizăm astăzi în desertul denumit cheesecake a fost creată în 1872 de către un fermier din New York.
Astăzi vă prezint o versiune deosebită a acestui desert excepţional. E primul meu Cheesecake cu ciocolată şi vă asigur că e minunat. Cremos, fin, delicios, pur şi simplu se topeşte în gură. Am preparat cheesecake simplu, cu zmeură sau cu limete, cu Oreo sau caramel, toate sunt minunate.
Ingrediente Cheesecake de ciocolata by Simona Callas
(pentru un cheesecake de 18 cm, aproximativ 1 kg)
Pentru crustă
- 150 g biscuiţi Oreo
- 30 g unt topit www.simonacallas.com
***
Pentru umplutură
- 200 g cremă de brânză Philadelphia, la temperatura camerei
- 125 g zahăr pudră
- 30 g cacao de calitate
- 100 g ciocolată amăruie de calitate, topită
- 2 ouă mari www.simonacallas.com
- 200 g smântână fermentată cu cca 20% grăsime
- 1 linguriţă extract de vanilie (sau esenţă)
***
Pentru decor
- 100 g frişcă bătută şi îndulcită www.simonacallas.com
- 50 g ciocolată topită, la temperatura camerei
- 20 g fulgi de ciocolată
***
Preparare Cheesecake de ciocolata by Simona Callas
Se pregăteşte o formă rotundă cu diametrul de circa 18 cm, care se tapetează la bază cu un disc din hârtie de copt. www.simonacallas.com Se încinge cuptorul la 170 grade Celsius.
Se pregătesc şi ingredientele, pentru că trebuie să fie la temperatura camerei.
Preparare crustă
Biscuiţii se mărunţesc foarte fin. Un chopper e foarte practic. Dar se pot mărunti şi cu sucitorul sau cu fundul unui borcan. www.simonacallas.com Biscuiţii mărunţiţi se amestecă cu untul topit. Pasta obţinută se pune în formă şi se întinde prin presare cu dosul unei linguri, în aşa fel încât să ocupe toată suprafaţa, aşa cum se vede în fotografiile de mai jos.
Se introduce forma în cuptor pentru circa 15 minute. www.simonacallas.com Apoi se scoate şi se lasă să se răcească. între timp, se pregăteşte umplutura.
Preparare umplutură
Zahărul pudră şi cacao se amestecă şi se cern împreună. Crema de brânză se mixează până devine cremoasă. Se adaugă amestecul de zahăr şi cacao. Se omogenizează. Apoi se încorporează ciocolata topită. www.simonacallas.com Se adaugă ouăle, pe rând; iar la final smântâna şi vanilia. Se omogenizează bine şi se toarnă în formă, peste crusta răcită.
Eu m-am obişnuit să coc cheesecake în baie de apă. Mi se pare că iese mai cremos şi în orice caz, nu se arde în cuptor. Dacă folosiţi o formă cu pereţii detaşabili, aşa cum am făcut eu, trebuie securizată cu folie de aluminiu, pentru ca apa să nu pătrundă în interiorul formei.
Aşadar, se îmbracă forma în folie de aluminiu, se introduce într-o tavă mai mare şi se toarnă apă fierbinte în tava mai mare. Apa va funcţiona ca un agent intermediar între căldura din cuptor şi prăjitura noastră.
Se introduce ansamblul în cuptorul încins la 175 de grade. www.simonacallas.com Prăjitura se va coace de la margini înspre centru, veţi observa cum se ridică suprafaţa umpluturii. Când şi centrul se va bomba, atunci e gata. La mine a durat 45 minute. Când scoatem cheesecake-ul din cuptor, umplutura lui va tremura foarte puţin. Nu trebuie să îl coacem până se usucă de tot.
Aşadar, când e gata, se scoate cheesecake-ul din cuptor şi din baia de apă şi se lasă să se răcească de tot. Va dura cel puţin 2 ore; dar eu prefer să îl las peste noapte.
Decorare şi servire
După ce s-a răcit complet, prăjitura se extrage din formă şi se aşază pe un platou. Frişca bătută se pune peste ciocolata topită şi răcită, se amestecă cu ajutorul unei spatule până se omogenizează. www.simonacallas.com Apoi se transferă într-o pungă de ornat la care s-a ataşat un dui în formă de stea şi se formează aveline pe suprafaţa prăjiturii. Se presară fulgi de ciocolată şi se porţionează.
Să aveţi poftă! 🙂
Dacă apreciaţi reţetele mele, vă rog să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante. NOU!!!! Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, noi-noute, usoare si delicioase.
Prea multe n-am a comenta, ai descris ca la carte, ai adus istoria în bucătărie și ai transformat-o în artă.
E clar, îmi place!
E incredibil acest cheesecake, nu am cuvinte! L-am facut de Pasti si ne-am batut pe el. Multumesc pentru reteta, ca dealtfel pentru tot ceea ce faci aici. 🙂
Minunate retete ..delicate bune si cu un aspect deosebit de elegant…felicitari. iti urmaresc retetele !!!!!
[…] istoria acestui desert minunat am povestit aici (link). De mai multă vreme mă gândeam la un Cheesecake cu Snickers. Există destule versiuni pe […]
Buna ziua! Cel mai bun cheesecake de ciocolata pe care l-am incercat! L-am facut zilele trecute si a fost delicios! Vreau sa-l repet, dar intr-o forma pt panettone de 13cm, jumatate de portie. Ma intereseaza daca timpul de coacere ramane la fel si daca este afectat de forma care este destul de inalta. Multumesc!
Timpul de coacere poate fi influentat de forma, doar in conditiile in care are peretii mai grosi sau mai subtiri, dar la cantitatea aceasta nu conteaza prea mult. Urmariti cand se bombeaza in mijloc, atunci este gata. Chiar daca vi se pare ca este moale, dupa racire si dupa odihna de cateva ore in frigider, se leaga frumos.
Multumesc mult pt raspuns! O zi frumoasa in continuare!
Buna ziua! Am o intrebare, caci reteta suna tare bine si vreau sa o incerc 🙂 biscuitii oreo din crusta sunt folositi impreuna cu crema pe care o au, sau aceea este inlaturata? Multumesc!
Am făcut crusta și cu crema și fără. De obicei, daca dau deoparte crema, specific. Faceți cum va place.
Draga Simona, am facut aceasta reteta de cheesecake de 3 ori si de fiecare data imbucura gurile care il servesc. E divin.
Multumesc pentru reteta.
[…] e delicios şi simplu, dar mai ales combinat – cu ciocolată, cafea, caramel, biscuiţi Oreo, cu tot felul de fructe: am preparat cheesecake cu zmeură, cu […]
Buna ziua, apreciez retetele si postarile dumneavoastra. As vrea sa imi fac o mapa cu retete ca sa nu caut pe site de fiecare data. Cum pot sa scot la imprimanta sau sa salvey in computer retele?
Multumesc.