5
(23)

Cheesecake cu cafea si ciocolata tort entremet blat umed cacao negresa brownie crema de cafea; lichior ganache prajitura de casa delicioasa desert cu branza kahlua callebaut frisca chantilly.

ATENŢIE! CONŢINUT ORIGINAL, PROTEJAT DE DREPTUL DE AUTOR CONFORM LEGII 8/1996. NU COPIAŢI POZELE ŞI NU REPRODUCEŢI TEXTUL PE SITURI, BLOGURI SAU REŢELE SOCIALE (INCLUSIV GRUPURI PE FB). NU UTILIZAŢI CONŢINUTUL ÎN SCOP COMERCIAL.

Dacă doriţi să împărtăşiţi reţeta, trimiteţi linkul sau folosiţi cu încredere butoanele de share pentru FB, WhatAapp, Twitter si Pinterest. Vă mulţumesc.

copyright

 

Cheesecake cu cafea si ciocolata by Simona Callas

 

Despre această prăjitură pot să spun că mă gândeam de ceva vreme la ea. După minunatele Cupcakes cu cafea am vrut să mai fac şi alte deserturi cu acest ingredient. Şi pentru că aveam în frigider două cutii de cremă de brânză Philadelphia, iar în bar o sticlă de lichior Kahlúa, am ales ca de data aceasta să prepar un cheesecake.

Iubesc cheesecake. Pregătit la cuptor sau la rece, această prăjitură e deosebită: oarecum simplă şi totuşi suficient de elegantă încât să poată fi servită şi la o ocazie specială; fină, cremoasă şi absolut delicioasă, poate fi la îndemâna oricui să o pregătească, pentru că se pretează la combinaţii din cele mai diverse şi mai imaginative.

Tort prajitura reteta

Kahlúa este un lichior de cafea originar din Mexic, ce conţine rom, zahăr, vanilie şi cafea arabică. Kahlúa a fost creat în 1936, iar numele său se traduce „Casa poporului Acolhua” (Acolhua era un popor amerindian, înrudit cu aztecii, care a locuit în Valea Mexicului în secolul al XIII-lea). Am găsit acest lichior, original, la hypermarket, şi vă recomand să îl gustaţi, e intr-adevăr remarcabil. Sigur că nu înseamnă că  fară Kahlúa nu aţi putea să preparaţi acest cheesecake. Puteţi folosi şi alt lichior de cafea, sau puteţi să omiteţi acest ingredient, oricum punem cafea solubilă în compoziţie şi prăjitura va avea gustul de cafea care ne trebuie.

Dacă  apreciaţi  reţetele mele, vă rog să urmăriţi pagina mea de facebook Simonacallas, unde vă ofer în fiecare zi surse de inspiraţie pentru meniurile zilei, meniuri de ocazie sau reţete speciale. De asemenea, vă invit să vă înscrieţi în SimonaCallas Grup Oficial, unde vă pot răspunde la întrebări, vă pot oferi sfaturi culinare şi pregătesc pentru voi concursuri frumoase, cu premii interesante. NOU!!!! Pe canalul meu de youtube veti gasi retete video, noi-noute, usoare si delicioase.

Cheesecake cu cafea si ciocolata

Ingrediente Cheesecake cu cafea si ciocolata by Simona Callas

 

Pentru blat

  • 125 g unt moale
  • 125 g zahăr tos alb
  • 100 g zahăr brun
  • 2 ouă www.simonacallas.com
  • 1 linguriţă extract de vanilie
  • 2 linguri lichior de cafea
  • 80 g făină tip 000
  • 30 g cacao pudră
  • 1/2 linguriţă praf de copt

 

Pentru cheesecake de cafea

  • 400 g cremă de brânză Philadelphia
  • 200 g zahăr pudră
  • 1 lingură amidon
  • 2 linguri cafea solubilă (ness) dizolvată în 2 linguri apă fierbinte
  • 2 linguri lichior de cafea
  • 2 ouă www.simonacallas.com
  • 150 g smântână foarte grasă

 

Pentru ganache de ciocolată

  • 100 g ciocolată amăruie de calitate (eu am folosit Callebaut)
  • 2 linguri zahăr www.simonacallas.com
  • 200 g frişcă lichidă

 

Pentru frişca cu ness

  • 100 g frişcă lichidă www.simonacallas.com
  • 3 linguri zahăr pudră
  • 2 linguri cafea solubilă (ness) dizolvată în 1 lingură apă fierbinte

Cheesecake cu cafea si ciocolata

Preparare Cheesecake cu cafea si ciocolata by Simona Callas

 

Preparare blat

 

Se încinge cuptorul la 175 grade Celsius. Se pregăteşte o formă de copt cu diametrul de 18-20 cm, care se unge cu unt şi se tapeteaza cu hârtie de copt. Făina, cacao şi praful de copt se cern împreună.

Untul moale se bate spumă cu zahărul alb şi zahărul brun.  www.simonacallas.com Se adaugă ouăle câte unul, apoi extractul de vanilie, lichiorul de cafea, iar la final se încorporează amestecul uscat.

Compoziţia se toarnă în formă, se niveleaza şi se introduce în cuptor pentru circa 35 minute. Se face testul cu scobitoarea, care trebuie să iasă umedă, nu uscată.

Când e gata, se scoate blatul din cuptor şi se lasă să se răcească.

Blat umed cacao

 

Preparare cheesecake cu cafea

 

Se pregăteşte o formă de copt cu diametrul de 18-20 cm, care se unge cu unt şi se tapetează cu hârtie de copt. Eu am folosit aceeaşi formă în care am copt blatul. www.simonacallas.com Se mai pregăteşte o tavă mai mare, în care să încapă forma de copt, deoarece vom coace cheesecake-ul la bain-marie.

Crema de brânză se freacă spumă cu zahărul pudră şi amidonul. Se adaugă cafeaua dizolvată, lichiorul de cafea, ouăle, smântâna.

Cheesecake copt

Compoziţia obţinută se toarnă în forma de copt. Dacă folosiţi o formă cu pereţi detaşabili, trebuie îmbrăcată pe exterior în folie de aluminiu, pentru a nu pătrunde apa. Forma cu compoziţia se aşază în tava mai mare, se toarnă apă fierbinte cam până la 2/3 din nivelul pereţilor formei în care se va coace prăjitura. www.simonacallas.com Se introduce totul în cuptor, la 175 grade Celsius, timp de circa 45 minute; până când prăjitura se încheagă iar mijlocul este uşor bombat şi tremură puţin. Cheesecake-ul nu trebuie răscopt, pentru ca nu va mai fi cremos.

Cheesecake la cuptor

Când e gata, se scoate din cuptor şi se lasă să se răcească, apoi se introduce în frigider cel puţin câteva ore (eu l-am lăsat peste noapte). www.simonacallas.com După ce s-a răcit bine şi s-a închegat, se poate scoate din formă. Trebuie manevrat cu atenţie, pentru că este totuşi destul de fragil.

Cheesecake cu cafea si ciocolata

 

Preparare ganache de ciocolată

Frişca lichidă se înfierbântă, se adaugă zahărul şi se dizolvă; apoi se toarnă peste ciocolată şi se omogenizează cu un tel mic sau o spatulă, până când se dizolvă toată ciocolata. www.simonacallas.com

Cheesecake cu cafea si ciocolata

Preparare frişcă cu cafea

Frişca lichidă se mixează la viteză mică-medie până începe să se lege, apoi la viteză mare până când se întăreşte. www.simonacallas.com Se adaugă zahărul şi cafeaua şi se mai mixează de câteva ori, să se omogenizeze.

 

Cheesecake cu cafea si ciocolata

Montare Cheesecake cu cafea si ciocolata by Simona Callas

Pe un platou sau un tocător, se aşază blatul. Se unge cu ganache de ciocolată, peste care se aşază cheesecake-ul. În jurul ansamblului se înfăşoară o folie de PVC (sau o fâşie de hârtie de copt), apoi se montează un inel, pentru a-l menţine vertical şi a împiedica stratul de cheesecake să alunece. www.simonacallas.com Deasupra se toarnă restul de ganache.Se dă la frigider până când se întăreşte ganache-ul (cam o oră).

Se scoate prăjitura din inel, se înlătura folia de pvc, se decorează cu frişca cu cafea şi se transferă pe platoul de servire.

Cheesecake cu cafea si ciocolata

Cheesecake cu cafea si ciocolata tort entremet blat umed cacao negresa brownie crema de cafea; lichior ganache prajitura de casa delicioasa desert cu branza kahlua callebaut frisca chantilly.

How useful was this post?

Click on a star to rate it!

Average rating 5 / 5. Vote count: 23

No votes so far! Be the first to rate this post.

As you found this post useful...

Follow us on social media!