Romanian Ghetto
Duminică… M-am trezit, ca de obicei, în ritmuri de manele, care-mi intră pe fereastră cu o voioşie ce ar scula şi morţii… Nu mă duc la biserică, pentru că trebuie să fac dezinsecţie urgentă. De câte ori se mută cineva din bloc, toţi carcalacii din apartamentul respectiv iau calea pribegiei către alte apartamente, în căutarea unui El Dorado al mizeriei, unde să se stabilească definitiv şi să-şi perpetueze seminţia. Ieri s-au mutat vecinii de la trei, aşa că m-am trezit peste noapte cu domiciliul invadat de un batalion de insecte maronii… Parcă-i văd: încolonaţi, cu copii şi bătrâni, cu desagile-n spinare; iar în fruntea lor, starostele, adulmecând teritoriul nou şi căutând urme care să-l conducă spre paradisul visat… La mine însă n-au nicio şansă, pentru că între timp am învăţat strategii eficiente de luptă şi de apărare a teritoriului: „Pe-aici nu se trece !”…
Pun apă la încălzit ca să mă spăl, pentru că n-avem apă caldă de o săptămână; şi mă grăbesc să adun rufele din balcon, înainte ca vecinul de deasupra să mi le afume cu grătarul… În baie mă întâmpină un miros sufocant de tutun amestecat cu umezeală. Vecinul de dedesubt… Stă cu maică-sa, care nu-i dă voie să fumeze decât în baie… şi tot fumul urcă la mine, pe lângă ţevi… S-au oprit manelele… ce bine… am ceva de lucru şi mă grăbesc să mă bucur de linişte, acuma cât e, că pe urmă nu se ştie… Au ieşit copiii pe alee, la joacă… Avem un parc la o sută de metri de bloc, dar nimeni din cartier nu duce copiii acolo… E mai simplu să-i lase în stradă; iar mamele şi bunicile stau adunate ciorchine la intrarea în bloc şi bârfesc.
Se aud două maşini trecând… A, nu trec; vin din sensuri opuse. S-au oprit una în faţa celeilalte iar şoferii se înjură prin geamurile deschise. N-au loc să treacă amândoi; şi niciunul nu vrea să dea înapoi. Vecinele au întrerupt bârfa, se uită la ei şi râd. E şi asta o distracţie… Până să se încheie gâlceava şoferilor, mi-a pierit cheful de lucru. Mai bine încerc să citesc ceva. A ieşit Carolina, o babă din blocul de vis-a-vis, şi zbiară la copii. N-am auzit în viaţa mea o femeie bătrână să înjure în halul ăsta… Încerc s-o înţeleg, vrea şi ea puţină linişte… Un glumeţ i-a strigat să se mute la locul cu verdeaţă, dacă vrea linişte. O dubiţă apare din capul aleii. E maşina Poliţiei, chemată de Carolina… e a patra oară în săptămâna asta. Vin, se uită şi pleacă. Nici nu cred că ar putea să facă altceva…
Un copil urlă din toţi rărunchii… Un maidanez, dintre cei pripăşiţi de vecinii „cumsecade”, l-a apucat din senin de turul pantalonilor… L-a întărâtat, desigur, că altminteri, câinele e blând; azi încă nu muşcase pe nimeni… Din casa scării îmi intră pe sub uşă miros de peşte prăjit, care mai întâi fusese supus cu simţ de răspundere unei împuţiri serioase. Alături, vecinul care s-a îmbătat (ca de obicei) îi adresează nevestei nişte „binecuvântări” pe care nu pot să le reproduc.
Acum, cineva ascultă house… De ce şi-or fi închipuind unii că muzica lor trebuie s-o audă tot cartierul ?… Melodia asta compusă din trei note, pe un ritm exasperant de repetitiv, aproape că mi-a spălat creierii… De data asta m-am supărat… Mi-am pus şi eu să ascult Beethoven – „Marşul Funebru”… E duminică după-amiază; m-am aşezat pe pat, cu mâinile pe piept şi mă gândesc la cât de mişto e viaţa… Welcome to Romania !
Şi eu care credeam că la malul mării, într-un oraş aşa de respectabil cum e Constanţa, un loc în care se întâlnesc atâtea culturi (asta chiar e adevărată) 😀 se poate trăi în felul ăsta. Hmm, apăi nu-ş ce să zic, înseamnă că la noi, un sătuc din sud de ţară, cu asfalt şi canalizarea executată corect, adică după asfaltare, cu internet şi fără probleme cu apa, suntem peste anumite cartiere din marile oraşe, nu?
Dincolo de modul hazliu în care povesteşti, cu năduf chiar, bag seama că tot balcanismul, mahalagismul şi tot ce ţine de orient în materie de manele, cam pe la voi s-a adunat.
Crezi că e vreun risc dacă vin prin august pe-acolo? 😮 🙄 😀
p.s Dacă gândacii din oraş ar şti ce deserturi faci, clar, ar veni toţi la tine. 😳
Padre, la tara e Paradisul. La oras, mai aes in cele mari, e tiganie 🙂 Balcanismul e la el acasa in multe zone din tara asta. De exemplu, cel din prima poza e un bloc din Bucuresti, iar porcii din poza a doua se plimba printr-un cartier din Arad 🙂 Cat despre gandaci, dupa o dezinsectie generala, super concentrata si repetata la doua saptamani, am scapat definitiv de ei. De atunci, nu mi-a mai pasat ca se muta cineva din bloc (si la noi lumea se muta foarte des :))) )
😆
Frumos scris, am ras cu lacrimi. Ai surprins perfect totul 🙂
Multumesc mult, Gina <3 E usor sa transcrii ceea ce se vede clar cu ochiul liber 🙂 Mai interesant era daca mi le-as fi imaginat doar. As fi preferat sa fie asa. Dar din pacate asta e realitatea.
:Heart:
Romania e ca un copil cu parinti dezinteresati de soarta lui.
E si saracita,si astfel usor de prostit,de cumparat(de buni si inimosi pastori ce a tot avut).
Cu toate astea mizerie exista si in strainatate(gandaci nu am vazut,dar mizerie da,si puturosenie da),oameni care pufaie continuu in casa de nu poti respira oricat ai aerisi si odoriza si stropi cu otet:)),ba chiar si celebra plita instalata in balcon exista,pe care se prajeste intr-o veselie si oricat ai parfuma rufele si le-ai primeni,tot degeaba.
Cu barfa stau mai bine decat noi :)),atat cat am observat si eu,as spune ca aici intr-adevar se simte o diferenta .
Omul e asa cum e lasat,ori incurajat sa fie, in momentul cand vom cere sa fie taxata nesimtirea (aruncarea gunoiului aiurea,desfiintarea burlanelor in blocuri de ex.) si romanii vor fi altfel.Niste amenzi usturatoare ar fi strasnice ,dar ce politicieni romani vor face asta ,cand ei nu stiu cum sa faca sa legalizeze mituirea???? Insa,cu toate astea,omul care nu vrea sa ramana „batut in cap cu maiu’ ” se mai ocupa si de sinele lui,cauta sa invete de la cei mai buni(exista si acest gen,desi ,de multe ori,nu pare 🙂 ),se autoeduca,si intr-un mediu nu tocmai favorabil schimbarii.Daca nu doreste trebuie putin ajutat(suna dictatorial,dar asta e,de fapt,pretul ,pentru ca lucrurile sa revina pe un drum bun).In tarile pe care noi le apreciem pentru standardul inalt(chiar tarile nordice),exista asa ceva.
………..tara frumoasa cu foarte putini oameni frumosi …….
E greu de crezut ca gasesti infinita rabdare sa planuiesti retetele d-tale, sa le produci, sa le fotografiezi, sa le publici, si sa corespondezi dupa aceea, lucrand in atmosfera descrisa aici.
Poate ca s-a imbunatatit atmosfera din 2016 pana azi, dar nu am multe sperante.
Pentru mine s-a imbunatatit mult, pentru ca m-am mutat 🙂 Dar ce am descris in articol este valabil inca, in multe locuri din Romania… din pacate. Multumesc frumos pentru comentariu.